Tişe cere controale de la Guvern şi Ministerul Agriculturii în Cluj: pâinea nu s-a ieftinit suficient VIDEO

Tişe cere controale de la Guvern şi Ministerul Agriculturii în Cluj: pâinea nu s-a ieftinit suficient VIDEO
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj a vizitat magazine din oraşele din judeţ şi a constatat că reducerea la produsele de panificaţie e sub cea preconizată: ar trebui să fie reduceri de 30%, dar sunt de cel mult 9%.

"Reducerea TVA a fost o decizie care favorizează filiera făină - pâine, adică procesatorii, nu producătorii de pâine", spune Alin Tişe, acum senator. "Am făcut un studiu şi am văzut că ieftinirea e una nesemnificativă. În ultimul an preţul la grâu s-a redus cu 50%, TVA-ul s-a redus de la 24% la 9%, ar fi trebuit să găsim o ieftinire cu cel puţin 30%. Or noi avem acum o reducere, în cel mai fericit caz, de 9%. În schimb avem o reducere substanţiaă pe lanţ, de la recoltare la procesarea făinii. Principalii avantajaţi sut procesatorii, nu românii, nu consumatorii".

Tişe a mers în magazine din câteva oraşe din judeţ ca să verifice preţurile după reducerea TVA. "Ieri am verificat preţurile în Turda, Huedin, Câmpia Turzii, Dej şi  Cluj-Napoca; sunt reduceri mici".

Soluţia lui Tişe e ca Ministerul Agriculturii şi Guvernul să dispună controale în Cluj ca să vadă cine şi-a umflat buzunarele profitând de această reducere de taxă. "Săptămâna viitoare interpelez premierul şi ministrul agriculturii şi cer să intervină în regim de urgenţă şi să declanşeze controale la Cluj, ca să verifice pe lanţul recoltare - procesare - producător - cumpărător care sunt cauzele pentru care în Cluj nu e reflectată decât nesemnificativ această reducere. E evaziune fiscală mare? Adaosuri mari?", spune el.La sfârşitul lunii iulie, Guvernul a avizat reducerea taxei pe valoarea adăugată la pâine de la 24% la 9%, de la 1 septembrie, impactul negativ al măsurii urmând să fie compensat prin creşterea tot din septembrie a accizelor la alcool şi introducerea de accize la bunuri de lux.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale estima că reducerea TVA va creşte producţia de făină şi pâine fiscalizată cu circa 1,4 milioane tone, la 2,8 milioane tone, va creşte numărul angajaţilor legali cu circa 8.500 persoane, iar preţul pâinii la raft va scădea.

Şeful misiunii FMI în România, Andrea Schaechter, a anunţat că autorităţile române vor evalua impactul reducerii TVA la pâine la 9% pentru a vedea dacă a scăzut evaziunea fiscală şi, în funcţie de rezultat, măsura s-ar putea menţine sau se va reveni la TVA de 24%.

 

Comenteaza