Tranzacţiile cu spaţii de birouri au crescut cu 10% în acest an, la peste 250.000 metri pătraţi

Tranzacţiile cu spaţii de birouri au crescut cu 10% în acest an, la peste 250.000 metri pătraţi
Suprafaţa de spaţii de birouri tranzacţionată în Bucureşti în acest an va fi depăşi 250.000 metri pătraţi, în creştere cu 10% faţă de anul trecut, cele mai active companii fiind cele de outsourcing, din sectorul farma şi IT, cu trei sferturi din închirieri, potrivit unui studiu al RICS România.

Studiul realizat de The Royal Institution of Chartered Surveyors România- Institutul Regal al Inspectorilor Acreditaţi în România (RICS) relevă faptul că faţă de anii trecuţi nu se constată schimbări majore în ceea ce priveşte activitatea chiriaşilor, înregistrându-se o creştere a cererii din partea companiilor de outsourcing în special pentru suprafeţe mari în clădiri de clasa B. Totodată, companiile din domeniul farmaceutic au închiriat mai puţine spaţii faţă de anului trecut, ceea ce reflectă trendul descrescător al acestui sector. În oraşele regionale, este observată o creştere a polarizării companiilor din domeniul IT&C şi BPO.

Cele mai mari tranzacţii de închiriere, reprezentând contracte noi pe piaţă, au fost în acest an cele realizate de compania americană Electronic Arts (11.700 mp în AFI Park 2), Honeywell (6.000 mp în Upground II), Ernst &Young (4.500 mp în Tower Center), Eximbank şi Bitdefender (fiecare câte 3.800 mp).

În ceea ce priveşte oferta, în acest an, dezvoltatorii au finalizat proiecte totalizând 150.000 mp, cea mai importantă investiţie fiind zona de birouri din Floreasca City Center, dezvoltat de Raiffeisen Evolution (41.000 metri pătraţi).

O noutate în acest an este apariţia primelor spaţii de birouri obţinute din reconversia unor proiecte existente, cum este cazul centrului comercial City Mall, care va fi reconvertit în 17.000 metri pătraţi de birouri şi a zonei hoteliere din complexul Metropolis transformată în 5.300 metri pătraţi de spaţii de birouri.

Segmentul de birouri este considerat de către fondurile de investiţii active în România unul dintre cele mai sigure şi stabile de pe piaţa imobiliară locală. De aceea nu este o surpriză că cea mai mare tranzacţie imobiliară în acest an a fost realizată cu o clădire de birouri (clădirea Lakeview a fost cumpărată de fondul sud-african NEPI pentru 61,7 mil.euro, de la compania americană AIG/Lincoln şi omul de afaceri Dinu Patriciu).

Aceasta a fost însă şi singura tranzacţie cu proiecte de birouri din acest an, activitatea fiind limitată de oferta redusă de active bune disponibile la vânzare.

RICS este recunoscută ca organizaţia supremă la nivel mondial în materie de atestate profesionale în domeniul funciar, imobiliar, construcţii precum şi aspectele de mediu asociate.

Etichete
Comenteaza