Trei turnuri pentru „creierele” Clujului FOTO

Trei turnuri pentru „creierele” Clujului FOTO
Compania informatică NTT DATA România pregăteşte în centrul Clujului trei clădiri interconectate care vor grupa aproape 1.000 de specialişti şi care va constitui un centru pentru Europa Centrală şi de Est (ECE) al concernului japonez.

„Noi le-am dat numele de Tower 1, Tower 2 şi Tower 3. Tower 3, cel dinspre Piaţa Mihai Viteazul, este deja finalizat, Tower 1, de pe str. Constanţa, este cel funcţional, iar la Tower 2, cel din mijloc, cu expunere către str. Ploieşti, este încă în şantier şi se pune sticla exterioară.

Acolo am avut o întârziere pentru că, după nefericitul eveniment de la clubul Colectiv, au apărut cerinţe noi solicitate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, respectiv ca aceste clădiri să fie dotate cu acele sprinklere de apă în caz de urgenţă”, spune Daniel Metz, director general al companiei din Cluj.

Noile imobile vor grupa la Cluj peste 900 de informaticieni, aduşi aici din toate clădirile în care compania îşi desfăşoară activitatea, inclusiv încă 100 de oameni pe care aceasta îi va înrola până la finele anului. Lor li se adaugă 600 de angajaţi în subsidiarele din alte oraşe. 

Hub european IT la Cluj-Napoca
 
„Clujul va acţiona ca un hub pentru compania noastră. Important este că din afacerile anuale, de 50 de milioane de euro, 75% sunt cu companii din străinătate, astfel că noi aducem la Cluj din alte părţi ale lumii 35 de milioane de euro pe care le vărsăm aici. Cam aşa ar trebui să facă fiecare companie locală: să atragă cât mai mulţi bani din afară, dar cu proiecte cu o valoare adăugată foarte mare, nu pe proiecte de doi lei, pe care le pot face şi chinezii”, sugerează şeful NTT DATA România.
 
„Lucrul cel mai greu în domeniul nostru este să reţinem oamenii buni. Noi avem o fluctuaţie de personal de 6,5%, dar sunt firme care ajung la 25%. Anul trecut am avut 3.700 de interviuri şi am făcut 525 de angajări, aşa că avem 60 de oameni care se ocupă de resursele umane. Ca să înlocuim un angajat cu experienţă ne costă 8.000 de euro.

Ne luptăm să păstrăm sau să îi redirecţionăm în alte proiecte atractive pentru a nu fi nevoiţi să angajăm alţi 250 de oameni noi. IT-ul din Cluj are o mare presiune pe costuri, adică pe salariile foarte mari. Avantajul Clujului este că IT-ul nu este dependent de o anumită locaţie. Problema nu se pune cum facem din Cluj un oraş cu 20.000 de IT-işti, ci unul cu 80.000. Şi unde îi punem!”, explică Metz.

Drone-taxi şi maşini autoconduse

Industria informatică poate să revoluţioneze Clujul, România în general dacă administraţia, politicul vor şti să exploateze aşa cum trebuie aceste resurse, consideră omul de afaceri. „Tehnologia ne va invada agresiv vieţile. Am văzut în Japonia o familie cu cinci oameni în cinci fotolii; fiecare era cu ochii în gadget-ul său, dar nu comunicau între ei. La noi, în şcoli li se spune copiilor să lase telefonul la intrare în loc să se găsească soluţii pentru ca tabletele să fie integrate în procesul educativ.

Dronele deja sunt folosite în Dubai ca ambulanţe sau taximetre, Opel a anunţat că va face doar maşini electrice, apare automobilul autonom. La nivelul Clujului există o strategie de oraş inteligent, însă eu aş propune ca aceasta să fie realizată de către o mare companie internaţională de audit pentru a nu exista interese din partea unuia sau altuia de aici.

Noi am pregătit specialişti la Bucureşti pentru accesarea marilor proiecte publice, însă nu vom participa până când regulile din piaţă nu vor fi corecte şi doar în interesul cetăţeanului. În acel moment vom avea şi servicii informatice de calitate. Numai din cele 2 miliarde de euro din taxa pe valoarea adăugată neîncasată de la firmele intrate în insolvenţă puteam avea metrou la Cluj”.

Expansiunea niponă

NTT DATA România face parte din grupul NTT, un holding controlat de statul japonez, care are 241.000 de angajaţi în 87 de state şi prezenţă în 196 de ţări şi teritorii. Divizia NTT DATA a fost creată de japonezi pentru a permite grupului expansiunea internaţională şi cotarea la bursă. Veniturile anuale ale grupului s-au ridicat la 95 de miliarde de dolari. După ce achiziţia Dell Services se va finaliza, grupul de sorginte japoneză va ajunge la aproape 280.000 de angajaţi şi va urca pe locul cinci mondial al furnizorilor de servicii IT. Compania clujeană derulează contracte cu 250 de firme care activează în România, în special prin programul său Clarvision ERP, soluţie informatică pentru gestionarea procesului de producţie, în care a investit 5 milioane de euro. Printre beneficiari se numără Aviva, Bosch, Continental, Deichmann, SAP, Thyssenkrupp, Trelleborg, Wolters Kluwer. 

Comenteaza