Turiştii, protejaţi în cazul insolvenţei agenţiei de voiaj

Turiştii, protejaţi în cazul insolvenţei agenţiei de voiaj
Cei care achiziţionează pachete turistice de la agenţii de voiaj urmează să fie protejaţi în cazul în care acestea intră în insolvenţă, ordonanţa privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice, care transpune directiva din domeniu a fost publicată în Monitorul Oficial.

Conform reprezentanţilor Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), noutăţile aduse de actul normativ sunt următoarele: licenţele se vor emite pe activităţi de organizare şi intermediere; agenţiile ce comercializează către consumatorii persoane fizice pachete de servicii turistice sau componente ale acestora au obligaţia de a asigura buna executare a acestora. (excluse de la asigurare serviciile turistice comercializate către persoanele juridice); dacă contractul de prestare servicii turistice include şi transport, atunci agenţia de turism trebuie să asigure garanţii de repatriere a turistului.

Se prevede că garantarea furnizării serviciilor sau rambursării sumelor plătite de către turist se poate face de agenţie prin scrisoare de garanţie bancară, poliţă de asigurare, alte instrumente de garantare, o combinaţie a acestor instrumente; suma asigurată şi modalităţile de garantare vor fi stabilite prin normele metodologice elaborate de Ministerul Turismului si Autoritatea de Supraveghere Financiară (termenul de elaborare, 45 de zile); iar 10 luni de la data publicării ordonanţei în Monitorul Oficial, operatorii economici au obligaţia să îşi reînnoiască licenţa.

"Termenul este 1 ianuarie 2018, dată până la care trebuie să existe un act normativ privind garantarea. Este o profundă nemulţumire în rândul membrilor ANAT că astfel de acte normative se fac cu hei rup pentru că se apropie termenul şi ne sancţionează Comisia Europeană că nu am transpus directiva.

Noi am trimis anul trecut către minister un proiect de act normativ pe care nimeni nu l-a băgat în seamă. Ordonanţa are un caracter destul de general, fiind practic o traducere a directivei europene, care spune că banii turiştilor trebuie asiguraţi. Însă, adevărul stă în normele de aplicare", a declarat Alin Burcea, preşedintele ANAT.

ANAT a propus patru metode de garantare a banilor turiştilor fiindcă în momentul de faţă companiile de asigurare nu se înghesuie să facă acest lucru. "În afară de asigurări, am mai propus fond de garantare, scrisoare de garanţie bancară şi cash colateral. În practică există o cifră de afaceri asigurabilă.

E vorba despre cifra de afaceri a firmei din care se scad biletele de avion, asigurate la IATA, turismul corporate, fiindcă este vorba despre persoane juridice şi nu fizice şi incomingul, fiindcă turiştii străini sunt asiguraţi de firma din ţara din care vin. Din această cifră asigurabilă, în Franţa se acoperă 10%, iar în Austria 7% fiindcă în caz de insolvenţă nu întreaga valoare ajunge să fie pagubă.

Dacă cifra de afaceri este de 10 milioane de euro, din care se scade câte un milion pentru ticketing, corporate şi incoming, rezultă că cifra de afaceri asigurabilă este şapte milioane de euro. Iar dacă se aplică procentul de 7% cât este în Austria, înseamnă că se acoperă 490.000 de euro", explică Burcea.

Comenteaza