Turnurile din Floreşti, luate cu asalt de Armată

Turnurile din Floreşti, luate cu asalt de Armată
Doar unul dintre cele trei turnuri de 32 de etaje proiectate pentru Damac are acordul Ministerului Apărării Naţionale (MApN). Celelalte sunt plasate în perimetrul cu interdicţie de construire, la mai puţin de 200 de metri de gardul unităţii militare. Autorităţile propun ca investitorii să suporte costurile de mutare a depozitelor Armatei pentru a-şi realiza dezvoltările.

Datorită prezenţei unităţii militare din comuna Floreşti, proiectul are nevoie de avizul MApN ca să obţină autorizaţia de construire. “Din analiza pieselor existente la dosar rezultă că pe distanţa de 200 de metri liniari, măsurată de la gardul exterior al unităţii militare (UM) nr. 01215 Floreşti, unde este instituită interdicţie totală de construire, conform avizului Statului Major General nr. D/10343 din 9 ianuarie 2008, sunt proiectate o grădiniţă şi două blocuri turn.

In această situaţie se poate acorda aviz favorabil numai pentru construirea blocului turn dispus lângă str. Avram Iancu (Drumul Naţional nr. 1 Cluj-Napoca-Oradea), dar nu mai aproape de 200 de metri liniari faţă de gardul exterior al unităţii militare menţionate mai sus”, a transmis pentru ZIUA de Cluj conducerea MApN.

 

Bogart contrazice ministerul

 

Reprezentanţii Bogart Construct, societatea care lucrează la proiect, susţin că există acordul pentru două din cele trei turnuri, cu toate că  MApN a transmis că numai unul dintre acestea respectă reglementările. Proiectanţii mizează pe mutarea obiectivului din cauza căruia este impusă restricţia de construire în perspectiva realizării viitoarei “autostrăzi Nokia”, ce ar trece prin zonă.

“Noi oricum cerem autorizaţia pentru fiecare turn, separat, şi ne apucăm de cele două pe care le putem aborda. Pe cel de-al treilea îl vom face când se vor muta depozitele, dacă se face autostrada Nokia”, a precizat ing. Bogdan Petrina, şeful de proiect. “Nu trebuie mutată unitatea militară în totalitate, ci doar o parte, o zonă de depozitare. Firesc ar fi ca acestea să fie mutate.

 Dar va trebui să vedem pe banii cui se face strămutarea”, a specificat arhitectul-şef al judeţului, Radu Spânu. “Doar primul turn are avizul MApN”, a confirmat Spânu. Amintim că, în vederea obţinerii autorizaţiei de construire, proiectul din Floreşti ajunge şi la Consiliul Judeţean (CJ). Oficialii MApN nu confirmă deocamdată mutarea obiectivului militar.

 “La data acordării avizului, măsurile de siguranţă specifice UM nr. 01215 Floreşti impun o interdicţie de construire pe o distanţă mai mică de 200 de metri liniari faţă de gardul exterior al acesteia. în zona de siguranţă a obiectivului militar special există pericolul producerii unor incidente cu urmări grave asupra construcţiilor şi locuitorilor acestora.

 La schimbarea condiţiilor mai sus amintite, Bogart Construct poate reveni cu o altă documentaţie pentru obţinerea avizului Statului Major General”, au transmis reprezentanţii MApN.

 

Autostrada nu face loc pentru turnuri

 

“Cei de la Damac au aprobate planurile urbanistice de zonă (PUZ) şi de dezvoltare. Şi CJ a avizat PUZ-ul. încă nu au depus la noi dosarul pentru autorizaţia de construire, dar din câte am aflat vom putea să le dăm autorizaţie numai pentru primul bloc”, spune Marius Manu, reprezentant al Serviciului de Investiţii şi Urbanism din Floreşti.

El spune că soluţia pentru Damac şi investitorii din zonă aflaţi în aceeaşi situaţie ar fi să suporte costurile legate de mutarea depozitului, din cauza căruia sunt impuse restricţiile. “Am discutat cu arhitectul judeţului şi cu reprezentanţii Damac şi ai altor investitori şi le-am sugerat să facă o adresă către MApN privind mutarea depozitelor şi ce înseamnă asta şi, dacă suma necesară va fi rezonabilă, să fie suportate costurile.

Obiectivul ce putea cântări pentru mutarea depozitelor era Spitalul de Urgenţă, dar acesta nu se mai face la noi. Autostrada e departe de aceste depozite, aşa că nu le afectează. Calea cea mai rapidă de rezolvare ar fi cea pe care le-am sugerat-o”, a explicat Manu.

 

Cum arată proiectul de lângă Polus Center

 

Conform variantei de proiect, cele trei imobile ar ajunge la 125 de metri înălţime şi includ funcţiuni mixte. Imobilele sunt proiectate pe structura 3S + P + 2M + 27E + 2T (S = subsol, P = parter, M = mezanin, E = etaj, T = etaj tehnic).

Zonele de parter şi cele două niveluri de mezanin includ galerii de lux, primul turn, cel plasat la Drumul European nr. 60, include două hoteluri, cea de-a doua clădire este destinată birourilor, iar în al treilea turn sunt proiectate apartamente.

Trei niveluri subterane sunt alocate spaţiilor de parcare. Beneficiarul proiectului este Damac, dezvoltator imobiliar din Orientul Mijlociu, cu proiecte în Abu Dhabi, Dubai, Egipt, Qatar sau Arabia Saudită. în cadrul proiectului se află şi parteneri investitori locali.

Comenteaza