Foto Un brand imobiliar de lux american scoate la vânzare proprietăți la Cluj. Prețul uneia ajunge la aproape 5 milioane de dolari

Prestigioasa casă de licitații Sotheby's International Realty, cu sediul la New York, scoate la vânzare trei proprietăți din județul Cluj, două în municipiul Cluj-Napoca și una în satul Bedeciu.

Cea mai scumpă proprietate este Poarta Vieneză (Wiener Tor), parte din ansamblul cetăţii bastionare din Cluj-Napoca. Edificiul provine din prima faza de construcţie a ansamblului fortificaţiei de tip Vauban al Cetăţuii, mai exact din anul 1734.

Clădirea păstrează, în linii mari, forma sa inițială, suferind la sfârșitul secolului al XIX-lea și în jurul anilor 1970 intervenții ample, în urma cărora ancadramentele din piatră barocă și tâmplăriile edificiului au fost aproape în totalitate schimbate.

Fațadele clădirii au un aspect simplu, fără nici o articulare verticală, și fără soclul marcat, numai cornișa principala profilată fiind prezentă pe toate fațadele edificiului, Ferestrele nu au un preaviz profilat, profilatura montanților continuându-se și pe partea inferioară a deschiderii, un procedeu des folosit în arhitectura barocă. Fațada principală a clădirii este cea sudică, spre interiorul fortificației.

Zona centrală a porții era adâncită pentru a asigura loc de retragere podului mobil. Etajul edificiului era accesibil prin cele două uși deschise în încăperile laterale ale nivelului respectiv. Poarta Vieneză se află pe lista monumentelor istorice și reprezintă deja un punct de atracție al orașului.

Cu suprafața de 600 mp, 10 dormitoare și 4 băi, prețul de vânzare este de 4.707.544 de dolari.

Un brand imobiliar de lux american scoate la vânzare proprietăți la Cluj. Prețul uneia ajunge la aproape 5 milioane de dolari

Cea de-a doua proprietate scoasă la vânzare de Sotheby's International Realty în Cluj-Napoca este un penthouse de la ultimul etaj al celui mai înalt bloc din țară, West City Tower.

Anunțul specifică că penthouse-ul este stiuat la ultimele 2 etaje ale clădirii, are 240 mp și asigură acces la panorama splendidă a oraşului. Este apartamentul situat la cea mai mare înălțime din România - 95 m de sol. Are in total 5 camere și 3 băi.

De asemenea, face parte din cel mai înalt ansamblu rezidențial din inima Transilvaniei, West City Tower, finalizat anul acesta. Prețul de vânzare este de 546.115 de dolari.

Cel mai înalt bloc din România este la Cluj. Cum se vede oraşul de la etajul 25

Ultima proprietate este o casă rustică din satul Bedeciu, comuna Mănăstireni, județul Cluj. Anunțul descrie casa ca având decorațiuni care te duc spre lumea basmelor. Suprafața casei este de 87 mp, pe un teren de 1773 mp, care oferă o panoramă superbă.

A fost construită în anul 1900, dar renovată în interior și adaptată la tendințele de astăzi. Prețul de vânzare este de 205.955 de dolari.

Un brand imobiliar de lux american scoate la vânzare proprietăți la Cluj. Prețul uneia ajunge la aproape 5 milioane de dolari

Comenteaza