Un colos prezent și la Cluj anunță concedieri la nivel global. Câți oameni își vor pierde locul de muncă

Un colos prezent și la Cluj anunță concedieri la nivel global. Câți oameni își vor pierde locul de muncă
| Foto: hotnews.ro

Un gigant german cu birouri și în Cluj-Napoca a anuțat că va concedia mai mulți angajați, iar aproape jumătate dintre aceștia vor fi disponibilizați în Germania.

Gigantul german Siemens AG a anunțat marți că va renunța la aproximativ 6.000 de angajați la nivel global, dintre care 2.850 vor fi disponibilizați în Germania, potrivit Reuters și DPA, citează Agerpres.

Grupul german are în România 2.300 de angajați, fiind prezent în țară cu patru fabrici, în Sibiu și Buziaș, precum și patru centre de cercetare-dezvoltare, în Cluj-Napoca, București, Brașov.

Siemens este cel mai mare chiriaş al parcului industrial Liberty Technology (LTP), din Cluj-Napoca. Centrul de la Cluj al concernului german s-a deschis printr-o investiţie de 4,5 milioane euro.

La nivel global, cea mai afectată este divizia de automatizare industrială, parte a sectorului Industrii Digitale (DI), precum și segmentul de încărcare a vehiculelor electrice. Decizia vine în contextul unei cereri slabe pe piețele-cheie, precum Germania și China, și a nivelului ridicat al stocurilor.

Directorul general Roland Busch a avertizat încă din toamnă că vor urma reduceri de personal, însă nu a oferit detalii despre amploarea acestora. Siemens estimează că majoritatea concedierilor vor fi finalizate până în septembrie 2027.

Cu toate acestea, compania germană a subliniat că numărul total de angajați din Germania va rămâne relativ constant, deoarece se fac recrutări în alte domenii aflate în creștere.

În ciuda problemelor pe segmentul de automatizare, Siemens a raportat un profit de 2,1 miliarde de euro în primul trimestru din acest an și se așteaptă la o îmbunătățire a afacerilor în perioada următoare.

Decizia Siemens a fost criticată de consiliul angajaților și de sindicatul IG Metall, care atrag atenția asupra impactului social al acestor concedieri.

În prezent, divizia Industrii Digitale (DI) are aproximativ 68.000 de angajați la nivel global, iar Siemens consideră că, pe termen lung, cererea pentru automatizare industrială va rămâne puternică. Totuși, compania susține că ajustarea capacității de producție este necesară pentru a se adapta la noile condiții de piață.

Comenteaza