Un consorţiu chinezo-spaniol, interesat de construcţia unui al treilea pod între Bulgaria şi România

Un consorţiu chinezo-spaniol, interesat de construcţia unui al treilea pod între Bulgaria şi România
Un consorţiu chinezo-spaniol numit SPHIMX este interesat de construcţia unui al treilea pod între Bulgaria şi România, care să lege oraşele dunărene Călăraşi şi Silistra.

Informaţia a fost făcută publică de primarul oraşului bulgăresc Silistra, Iulian Naidenov, citând o scrisoare trimisă de SPHIMX premierului Boiko Borisov şi ministrului Transporturilor Liliana Pavlova, transmite Novinite.

Informaţia vine după ce premierul Victor Ponta şi omologul său bulgar Boiko Borisov au traversat miercuri podul Calafat-Vidin, la eveniment fiind prezent şi Johannes Hahn, comisarul european pentru Politica Regională, proiectul fiind finanţat din fonduri ISPA. Acest pod urmează să fie deschis în primăvara anului viitor.

 

Guvernul bulgar vrea încă două poduri peste Dunăre

Guvernul bulgar şi-a exprimat în mod clar intenţia să construiască cel puţin încă două poduri peste Dunăre, în colaborare cu România, în afara podului de la Calafat-Vidin şi cel de la Giurgiu-Ruse. Naidenov a dezvăluit că a discutat în urmă cu ceva timp cu Jesus Ferrer, preşedintele consorţiului SPHIMX.

Primarul a precizat că oficialii români participanţi în această săptămână la o conferinţă de la Bucureşti pe tema cooperării transfrontaliere au reacţionat pozitiv la ideea construirii unui pod între Călăraşi şi Silistra.

"Consorţiul SPHIMX este una dintre companiile care efectuează investiţii la Plovdiv. Vom aştepta o decizie a Guvernului şi a primului ministru, pentru a decide paşii următori. La Bucureşti, m-am întâlnit cu secretarul de stat şi cu ministrul Transporturilor, sunt gata să reacţioneze dacă apare un investitor", a explicat Naidenov.

Odată finalizat, podul Vidin-Calafat va fi al treilea construit vreodată pe Dunăre între Bulgaria şi România în ultimii 2000 de ani.

Primul pod a fost construit de împăratul Constantin, a avut o lunngime de 2,5 kilometri, o lăţime de 6 metri şi a existat în anii 328-355. Următorul pod a fost construit abia în 1954, circa1.600 de ani mai târziu, între Giurgiu şi Ruse, la iniţiativa liderului rus Stalin.

 

 

Comenteaza