Video Un domeniu ignorat în România: mentenanța clădirilor devine o miză critică în piața construcțiilor: „Business absolut necesar pe viitor”
- Scris de Oana Doroșenco
- azi, 10:55
- Economie
- Ascultă știrea
Mentenanța clădirilor rămâne un domeniu puțin dezvoltat în România, deși este esențială pentru siguranța și funcționarea investițiilor.
La ZIUA LIVE, Alexandra Stoica, președinta PSC – Filiala Transilvania și director general DAS Engineering, a vorbit despre importanța mentenanței după finalizarea proiectelor de construcții și despre faptul că acest domeniu este încă insuficient dezvoltat în România.
„E vitală această etapă și probabil că la un moment dat o să înceapă să fie și la noi. E practic un nou business. Este un business care nu generează din start o cantitate foarte mare de cashflow, dar este absolut necesar pe viitor”, a precizat Alexandra Stoica.
Aceasta a explicat că multe dintre construcțiile realizate în ultimii ani includ sisteme complexe de siguranță la incendiu, care necesită verificări regulate.
„Foarte multe dintre construcțiile care s-au făcut acum au majoritatea sisteme de incendii. Aceste sisteme, care includ grupuri de pompare, centrale de detecție și alte instalații, trebuie, conform legislației, testate și menținute o dată la șase luni”, a explicat președinta PSC Transilvania.
În plus, Alexandra Stoica a subliniat că nu doar sistemele de incendiu necesită mentenanță, ci întreaga infrastructură tehnică a unei clădiri.
„Și celelalte sisteme, cum sunt cele de aer condiționat și toate instalațiile unei clădiri, necesită mentenanță pentru a funcționa în parametri optimi”, a mai explicat Alexandra Stoica.
Ea a atras atenția că lipsa mentenanței poate avea consecințe grave, inclusiv de natură legală.
„Dacă, Doamne ferește, are loc un incendiu și se constată că sistemele nu au fost întreținute, iar acestea nu funcționează, situația este foarte gravă, inclusiv din punct de vedere penal”, a declarat președinta PSC Transilvania, la ZIUA LIVE.
În final, ea a subliniat că acest domeniu reprezintă o oportunitate importantă de dezvoltare.
„Este o nișă de business foarte bună, care momentan nu este luată în considerare. În alte țări, însă, este foarte bine dezvoltată și există companii specializate exclusiv pe acest segment”, a mai spus Alexandra Stoica.











