Un nou Aeroport Internațional în România! Unde va fi construit

Un nou Aeroport Internațional în România! Unde va fi construit
| Foto: airlinestravel.ro

Primăria Sectorului 4 şi Consiliul Judeţean Giurgiu vor semna zilele următoare primele documente pentru proiectul viitorului aeroport internaţional care va fi construit în sudul Capitalei.

Amplasarea exactă a noii aerogări urmează să fie decisă după realizarea unor studii de specialitate, a anunţat joi primarul Daniel Băluţă.

„Cel mai nou proiect de infrastructură pe care-l vom derula în sudul Capitalei, menit să echilibreze decalajul major de dezvoltare între nordul şi sudul oraşului este cel privind construcţia unui aeroport internaţional, pe care comunitatea noastră îl va realiza împreună cu Consiliul Judeţean Giurgiu. Asocierea dintre cele două instituţii va căpăta, în cursul săptămânii viitoare, şi forma documentelor legale, iar în următoarea lună vom avea posibilitatea să semnăm inclusiv realizarea studiilor de prefezabilitate şi fezabilitate”.

Valoarea estimată a investiţiei nu a fost incă anunţată. Aeroportul ar urma să fie mai mare decât cel mai nou construit în România, cel de la Braşov, şi va avea atât terminale pentru pasageri, cât şi cu unele speciale pentru transportul de marfă.

„Împreună cu autorităţile statului şi după studiile de specialitate vom decide unde este locul potrivit. M-ar bucura foarte mult să fie un aeroport de talia Aeroportului Otopeni. Dacă nu reuşim să-l facem atât de mare, măcar două treimi din ceea ce înseamnă Aeroportul Otopeni. Ce este însă foarte important este faptul că aceasta va fi o investiţie publică, a statului român, şi va rămâne în proprietatea statului român”. Î

n urmă cu 13 ani, omul de afaceri Nelu Iordache, care deţinea atunci companiile Blue Air şi Romstrade, a anunţat că are în plan să investească 150-200 mil. euro în construcţia primului aeroport privat low-cost, în localitatea Adunaţii Copăceni, tot în judeţul Giurgiu.

Aeroportul Henri Coandă (Oto­peni), cel mai mare din ţară, a avut anul trecut 12,5 milioane de pasageri, în creştere cu 80% faţă de anul ante­rior, potrivit datelor publice. Pe acest aeroport s-au înregistrat peste 120.000 de mişcări ale aeronavelor, în creştere cu 30%. Spre comparaţie, în 2019 ae­ro­portul avea 14,7 milioane de pasageri.

Traficul de pasageri pe aero­por­turile din România s-a ridicat la 21 de milioane de pasageri anul trecut, în creştere cu 87,5% faţă de anul 2021 şi aproape triplu faţă de anul 2020. Cu toate acestea, în anul de referinţă 2019, cel mai bun an din turism, aeroporturile erau tranzitate de 23 de milioane de pasageri.

Comenteaza