Un nou termen pentru Centrul de Tranzit Cluj-Napoca. "E gata în aproximativ un an"

Un nou termen pentru Centrul de Tranzit Cluj-Napoca. "E gata în aproximativ un an"
Oficialii de la Poșta Română au ajuns să se laude că au terminat niște caiete de sarcini

Diriguitorii Companiei Naționale Poșta Română (CNPR) au ajuns să se laude că au întocmit un caiet de sarcini pentru proiectul de la Cluj care a eșuat de mai multe ori. 

Managementul CNPR a semnat noile caiete de sarcini necesare procedurilor internaţionale de achiziţie, realizate în urma consultării publice pentru proiectarea, construcţia şi dotarea Centrului de Tranzit Bucureşti-Nord şi dotarea Centrului de Tranzit Cluj-Napoca (CTCN).

S-au semnat caietele de sarcini pentru proiectarea, construcţia şi dotarea celor două centre de tranzit, cu investiţia totală de 22 milioane de euro. Aceste caiete de sarcini fac parte din documentaţia care va fi transmisă Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice pentru publicarea în Jurnalul European al Achiziţiilor Publice şi în Sistemul Informatic Colaborativ pentru mediu performant de desfăşurare a achiziţiilor, în vederea selecţionării celor mai bune oferte tehnico-economice pentru realizarea celor două obiective.

„Este un pas istoric pentru transformarea radicală a companiei. Pentru prima dată, demersurile de a moderniza şi automatiza procesele logistice la nivelul companiei, prin reforma şi transformarea digitală a fluxurilor operaţionale de poştă şi curierat, capătă contur şi devin proiecte clare, realiste şi realizabile.

Am supus dezbaterii publice aceste proiecte strategice pentru a intra într-un dialog constructiv, atât cu reprezentanţi ai companiilor româneşti, cât şi internaţionale, care au capacitatea de a furniza cele mai bune soluţii pentru a fi optimizate în cadrul CNPR.

Suntem în grafic, conform calendarului stabilit, şi sunt încrezător că, din momentul în care procedurile vor fi atribuite, vom avea linia de sortare automatizată de la Cluj în aproximativ un an, iar centrul de la Bucureşti în maximum doi ani.

Asigurăm toţi operatorii economici interesaţi de întreaga noastră transparenţă şi de respectarea condiţiilor pentru concurenţă reală”, a declarat, la semnarea documentelor, Horia Grigorescu, directorul general al CNPR.

Prin aceste investiţii, prin implementarea de noi tehnologii în cadrul proceselor companiei se urmăresc creşterea gradului de realizare a distribuirilor, procesarea unui număr mai mare de trimiteri, scrisori, colete, scurtarea timpilor de livrare şi, implicit, creşterea veniturilor.

Doi ani degeaba

CNPR a anulat, în martie, licitația pentru linia de sortare de la Cluj-Napoca din cauza nivelului nesatisfăcător al concurenței, deși la procedură s-au înscris Toshiba, UTI, Falcon Autotech sau Boewe Systec. Lucrurile trenează deja de doi ani, cu toate promisiunile oficialilor. 

"Nu a fost posibilă asigurarea unui nivel satisfacător al concurenței, respectiv numărul de operatori economici este mai mic decât cel minim prevăzut. Pe baza procesului de evaluare desfășurat și relatat în prezentul raport intermediar, membrii comisiei de evaluare decid că procedura de dialog competitiv se anulează în conformitate cu prevederile legii privind achizițiile sectoriale", arăta CNPR. 

Compania de stat a mai anulat o procedură similară în 2020, estimată la 14,8 milioane de lei pentru patru ani, deoarece nu s-a prezentat niciun ofertant. Cu afaceri anuale de 1 miliard de lei, CNPR are 24.500 de salariați și 5.600 de unități, fiind controlată de Ministerul Comunicațiilor (93,52%) și de Fondul Proprietatea (6,48%).

După anunțarea participanților la a doua licitație, CNPR a recurs la o procedură de consultare publică pentru proiectarea, construirea şi dotarea centrelor logistice Cluj-Napoca şi Bucureşti Nord. Sumele necesare investițiilor sunt asigurate printr-un credit de investiţii accesat de la EximBank. 

Comenteaza