Un operator de telefonie mobilă extinde acoperirea cu voce şi date în 6 localităţi din Cluj

Un operator de telefonie mobilă extinde acoperirea cu voce şi date în 6 localităţi din Cluj
Operatorul de telefonie mobilă Orange anunţă că extinde acoperirea de voce şi date în şase localităţi rurale din judeţul Cluj.

 

Este vorba de Călăraşi, Căpuşu Mare, Căşeiu, Ciucea, Mărişel şi Zorenii de Vale. "O dată cu adăugarea acestor localităţi, 99,52% din populaţia judeţului Cluj are acces la serviciile de telefonie mobilă", anunţă reprezentanţii Orange.

Pentru extinderea reţelei au fost instalate antene noi care generează simultan acoperire GSM şi UMTS. "În prezent am finalizat în judetul Cluj trecerea de la 2G la cea simultană 2G şi 3G, iar localităţile Călăraşi, Căpuşu Mare, Căşeiu, Ciucea, Mărişel şi Zorenii de Vale beneficiază deja de 3G. Vom continua investiţiile în extinderea acoperirii 2G, în special în zonele rurale unde nu există", a declarat Mădălina Suceveanu, Chief Technology Officer la Orange România, conform unui comunicat de presă.

În 2011 Orange a investit aproximativ 110 milioane de euro în programul de modernizare a reţelei, iar până în 2015 suma se va ridica la aproximativ 600 de milioane euro.

Comenteaza