Un primar din Alianța Vestului cere electrificarea liniei Cluj - Oradea

Un primar din Alianța Vestului cere electrificarea liniei Cluj - Oradea
Un primar din Alianța Vestului cere electrificarea liniei Cluj - Oradea
Un primar din Alianța Vestului cere electrificarea liniei Cluj – Episcopia Bihor

Primarul municipiului Oradea așteaptă de la noul guvern condus de Ludovic Orban să înceapă lucrările pentru electrificarea liniei ferate Cluj-Napoca - Oradea - Episcopia Bihor.

Ilie Bolojan (foto stânga) i-a transmis premierului că Alianța Vestului, formată din primarii din Arad, Oradea, Cluj-Napoca și Timișoara „nu are efecte reale dacă nu există o conectare reală”. Edilul nu vrea neapărat trenuri de mare viteză, ci cu viteză normală, una adecvată secolului XXI, conform portalului Club Feroviar.

În ceea ce privește electrificarea și modernizarea liniilor de cale ferată, Bolojan avertizează că, deși sunt peste 450 de milioane de euro la dispoziție, există riscul major ca banii europeni să se piardă.

„Cu toate că sunt 450 milioane de euro la dispoziţie, nici azi nu avem studiul de fezabilitate aprobat, deşi au trecut patru ani (de la deschiderea liniei de finanţare europeană – n. red.) şi mai avem trei ani la dispoziţie. Dacă banii nu vor fi consumaţi, sau vor fi mutaţi pe altă axă, sau vor fi pierduţi”, a declarat Bolojan.

Calea ferată Cluj Napoca - Episcopia Bihor, de pe Magistrala 300, are o lungime de 158 km, fiind străbătută de cel mai rapid tren al CFR Călători în două ore și 42 de minute. Pe anumite tronsoane are linie dublă (Oradea - Oșorhei, Telechiu - Aleșd și Poieni – Huedin - Cluj), însă pe majoritatea traseului este linie simplă.

În 2008 proiectul de dublare și de electrificare a întregului tronson Cluj-Napoca -Oradea a fost trecut în programul de guvernare al noului guvern Boc, însă nu a fost pus în practică.

Primarii din Timişoara, Cluj-Napoca, Arad şi Oradea au lansat, în 2018, Alianţa Vestului (AVE), un parteneriat sub forma unei asociații de dezvoltare intercomunitară, prin care vor să atragă fonduri europene direct de la Bruxelles pentru proiecte comune.

VEZI Orașul din AVE care dă "repatriaților" terenuri la preț de dumping

Reprezentanții municipiului Cluj-Napoca în adunarea generală a asociaților sunt edilul Emil Boc (membru), directorul Direcţiei generale comunicare, dezvoltare locală şi management proiecte al primăriei clujene, Ovidiu Cîmpean (membru) și viceprimarul Dan Tarcea (membru supleant).

Inițiatorii AVE au fost primarii Nicolae Robu (Timișoara), Emil Boc (Cluj-Napoca), Ilie Bolojan (Oradea) și Gheorghe Falcă (Arad). Ultimul însă a preferat mandatul de europarlamentar, fiind înlocuit în AVE de viceprimarul Călin Bibarț.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

Loading...
loading...
Comenteaza