Un sfert dintre firmele active ale Clujului sunt „de apartament”

Un sfert dintre firmele active ale Clujului sunt „de apartament”
Peste 7.000 de persoane din judeţul Cluj practică businessul la domiciliu. 100.000 de firme din totalul de 550.000 de companii active din România îşi au sediul social la aceeaşi adresă cu a administratorului sau a unuia dintre acţionari.

„Din estimările noastre, realizate prin sondaj, cele mai multe firme au doar sediul social acasă la cei în cauză, fără să desfăşoare activitate, astfel că nu vor fi impozitate suplimentar. Acesta este şi motivul numărului mare de declaraţii depuse până acum”, constată analiştii agenţiei de consultanţă KeysFin. 
 
Din totalul de 108.363 societăţi cuprinse în analiză, cele mai multe sunt în Bucureşti. 23.523 (19%) dintre cele 122.052 de firme active de aici au sediul acasă la patron, acţionar sau administrator. Urmează Clujul, cu 7.039 societăţi din 30.597 (23%), Constanţa, cu 4.988 din 22.220 (22%), Braşovul, cu 4.270 din 19.145 (22,3%). Cea mai mare pondere de firme cu sediul acasă la acţionari sau administrator sunt în Hunedoara (25,3%), Buzău (23,9%), Mehedinţi (23,6%). 
 
În medie, 20% dintre firmele din România sunt înregistrate acasă la acţionari sau administratori. Majoritatea acestora (98%) sunt microîntreprinderi, cu maximum doi salariaţi declaraţi. Cea mai semnificativă pondere o au afacerile din hoteluri şi restaurante, cu 19% din afacerile la domiciliu (pensiuni, restaurante de cartier). În topul domeniilor urmează comerţul, cu 15,1%, aici intrând buticurile, chioşcurile, magazinele de la parterul blocurilor. Topul este completat de sectoarele construcţii (11,4%), informaţii, comunicaţii (10%), alte domenii (25,2%). 
 
Statistica realizată pe baza datelor de la Ministerul Finanţelor arată că 49,1% dintre companiile active cu domiciliul acasă (51.999) au declarat profit în 2014, 45.158 (42,6%) se aflau pe pierdere, în timp ce 8.749 (8,3%) nu şi-au declarat datele financiare. La persoanele fizice autorizate (PFA), peste jumătate au domiciliul la adresa persoanei fizice, cele mai mari procente fiind în Bucureşti (84,7%), Braşov (79,3%), Constanţa (76,9%), Prahova (74,8%), Bihor (74%), Cluj (73,6%). 
 
România are, în mod oficial, 580.000 de oameni de afaceri. Cei mai mulţi sunt bărbaţi de 35-55 de ani, însă femeile vin din urmă, numărul acestora ajungând, în 2015, la 240.000. Cei mai mulţi oameni de afaceri din România care deţin calitatea de acţionar şi au minim 25% din acţiuni sunt bărbaţi (373.798) în timp ce femeile sunt 240.960.

Bărbaţii au vârsta medie de 44,6 ani, iar femeile, de 44 de ani. “Este vârsta la care cei mai mulţi au acumulat deja experienţa necesară pentru a se lansa pe cont propriu în business. Mulţi sunt foşti angajaţi în diverse firme, dar sunt şi destui cei care fac afaceri dintr-un talent înăscut, care au avut tot timpul spirit antreprenorial, căliţi fiind la şcoala vieţii”, susţin analiştii.
 
Bărbaţii sunt mai atraşi de investiţiile în domenii lucrative, construcţii (75%), la producţie (67%), transport (70,7%), comerţ (56,3%), în timp ce femeile sunt mai mult prezente în sănătate, asistenţă socială (58,5%), servicii (51,7%), activităţi administrative (43,59%), cultural-educative (40,4%). Cei mai experimentaţi sunt implicaţi în industria extractivă şi prelucrătoare, unde majoritatea acţionarilor au vârsta medie de 48 de ani. 
 
La polul opus se află sectorul comunicaţiilor şi informaţiilor, producţia de bunuri şi servicii şi activităţile de spectacole culturale şi recreative, cu vârsta medie de 40 de ani. Informaţiile sunt culese din barometrul privind starea business-ului romanesc, proiect dezvoltat de KeysFin prin analiza datelor financiare privind societăţile comerciale şi PFA-urile active din România.

Comenteaza