Foto Un simbol al Clujului se redeschide după 12 ani. Cum arată noul Croco

Un simbol al Clujului se redeschide după 12 ani. Cum arată noul Croco
| Foto: Engels Bistro

Cafeneaua Croco renaște sub un nou nume în această vară, după ce proprietarii lanțului Engels Bistro au decis să investească în afacerea ce părea trecută definitiv în istorie odată cu transformarea spațiului în agenție bancară.

“Se deschide Bistro Engels Croco! Vino să scriem împreună încă o filă de istorie în viata socială a Clujului! Căutăm bucătari, barmani, ospătari, ajutor de bucătar, pizzar și cofetar”, anunțau proprietarii localului, la începutul verii. Înainte de inaugurare, petrecută în week-end, aceștia au inserat un nou anunț: “Angajăm personal la spălat de vase și curățat legume”.

Decorul este unul modificat radical, fiind unul modern, cu mobilier nou, însă există elemente care aduc aminte de istoria orașului, prin tablourile cu centrul vechi al Clujului amplasate deasupra meselor. De asemenea, au fost păstrate vitrine cu prăjituri și produse de patiserie. În loc de scaune clasice au fost instalate canapele confortabile, iar la bar există scaune înalte.

Terasa este împrejmuită cu un gard de fier forjat și ornată cu ghivece de flori, însă mobilierul, complet diferit de cel din interior este asigurat de producătorul de bere Carlsberg: mese de sticlă și scaune inscripționate cu brandul acestuia. Personalul este numeros și poartă îmbrăcăminte negră. În prima zi de funcționare localul a avut un număr restrâns de clienți.    

Cafeneaua clujeană din Piața Lucian Blaga a fost înființată în 1960, odată cu Casa de Cultură a Studenților însă în 2007 ea era închisă, administratorii săi motivându-și decizia cu încasările reduse pe care le genera, iar în locul ei a fost amenajată o agenție a Băncii Comerciale Române, parte a grupului austriac Erste. Transformarea localului în unitate bancară a generat o mișcare de protest, numită “Cafeneaua Croco – odihnească-se în pace: 1960-2007”.

Printre personalitățile care i-au trecut pragul s-au numărat Horia Bădescu, Negoiţă Irimie, Aurel Rău, Aurel Ghurghianu, Ion Mureşan, Ion Cristofor, Adrian Suciu, Ioan Buteanu, Tudor Ştefan, Flavia Teoc, Horia Muntenuș.

Primăria Cluj-Napoca nu s-a arătat interesată de închirire  pentru că preţul solicitat de proprietarii spaţiului se apropia de 5.000 euro/lună, conform Clujul Cultural. După ce BCR a dezafectat agenția au fost amenajate un biroul de presă al Festivalului Internațional de Film Transilvania, apoi o pizzerie, închisă ulterior, iar proprietarii au închis spațiul și l-au scos din nou la închiriat.

„Croco a fost unul dintre magneţii boemei clujene. Era loc de întâlnire, sediu auxiliar al mai multor redacţii, popasul oamenilor simpli veniţi la Cluj pentru vreun doctor faimos, teritoriu neutru al partidelor, cenaclu de scriitori nepublicaţi, adunare a comentariilor după orice examen care părea cel mai greu hop al studenţiei, dispecerat de taximetrie şi haltă zilnică pentru liceeni gălăgioşi”, rezuma jurnalistul Mihnea Măruță.

Rețeaua Engels Bistro mai cuprinde trei localuri, situate în cartierele Andrei Mureșanu, Gheorgheni (Chelsea), Mărăști (City), precum și o pensiune cu 14 camere duble și apartamente pe str. Câmpina.

Arizona, alt loc pustiu

Proprietarii restaurantului Divino, de la kilometrul zero al Clujului, și-au scos la vânzare afacerea pe site-urile OLX și Publi 24. Mai multe business-uri de alimentație publică încercate după închiderea Cafenelei Tineretului Arizona au falimentat. Local cu o tradiţie culturală de 50 de ani, era cafeneaua unde se întâlneau scriitori, artiști și universitari celebri, precum Ana Blandiana, Augustin Buzura, Dinu Flămând, Romulus Rusan, Ion Mureşan, Ovidiu Pecican. În 2011 clădirea în care se află și fostul cinematograf Arta a fost retrocedată, intrând în posesia descendenții familiei lui David Sebestyen, care i-a schimbat destinația comercială. După închiderea cafenelei, au funcționat o pizzerie, un restaurant fără alcool, un bistro-club. Înainte de Divino s-a mutat aici, de pe str. Victor Babeș, clubul Broadway by Arizona, închis după doar cinci luni de funcționare. 
Comenteaza