Undă verde pentru vânzarea unei companii cu magazin și la Cluj. Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția

Undă verde pentru vânzarea unei companii cu magazin și la Cluj. Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția
| Foto: Google Maps - Brico Depot

O cunoscută companie de bricolaj, cu magazin și la Cluj, își schimbă proprietarul după ce tranzacția a fost aprobată de Consiliul Concurenței.

Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Altex România SRL intenționează să preia Bricostore România SA, a anunțat, marți, autoritatea de concurență.

Consiliul Concurenței aprobă vânzarea Brico Store

„În urma analizei, Consiliul Concurenței a constatat că această tranzacție nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața românească sau pe o parte substanțială a acesteia și că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurențial normal”, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul autorității.

Altex Romania SRL, parte din Grupul Altex, are ca obiect principal de activitate comerțul cu amănuntul al articolelor și aparatelor electrocasnice, prin magazinele specializate, fizice, Altex și MediaGalaxy și prin cele online altex.ro și mediagalaxy.ro.

Bricostore Romania S.A. este activă pe piața comercializării cu amănuntul de produse destinate proiectelor de tip do-it-yourself (DIY) din următoarele categorii: sanitare și depozitare, construcții, electrice, instalații, încălzire și răcire, bucătărie, produse pentru amenajări, unelte, plăci ceramice și parchet, decorațiuni. Compania are 32 de magazine la nivel național.

Anterior operațiunii, compania Brico Depot era deținută de Kingfisher Group Ltd, care controlează la nivel mondial rețele de magazine specializate DIY.

Decizia privind autorizarea tranzacției va fi publicată pe site-ul autorității naționale de concurență, după eliminarea informațiilor cu caracter confidențial. 

Compania Altex România SRL este controlată de către Dan Ostahie, unul dintre cei mai bogați români.

Tranzacția s-ar ridica la 70 mil. euro (enterprise value, adică inclusiv datorii), potrivit Mediafax.

Dan Ostahie ar avea o avere de 1,8 miliarde de lei, potrivit topului Forbes din 2023.

Comenteaza