Unde poţi cumpăra apartamente ieftine în România? Clujul rămâne cel mai scump. Şi la chirii

Unde poţi cumpăra apartamente ieftine în România? Clujul rămâne cel mai scump. Şi la chirii

Cluj-Napoca este în continuare cel mai scump oraş imobiliar din ţară, conform unei analize imobiliare.ro. Cum arată însă piaţa imobiliară din restul ţării la finele trimestrului trei al anului 2018?

Oraşele cu cele mai ieftine apartamente de vânzare

Cele mai ieftine apartamente disponibile spre vânzare pot fi găsite, în al treilea trimestru din 2018, tot în reședințele de județ din partea de sud a țării. Pe primul loc în acest clasament se situează în continuare Reșița, unde prețul mediu solicitat pentru un apartament a ajuns la 500 de euro pe metru pătrat util (în creștere cu 1,3%, de la 490 de euro pe metru pătrat în cele trei luni anterioare); o asemenea unitate locativă poate fi achiziționată cu 530 de euro pe metru pătrat în Giurgiu, cu 570 de euro pe metru pătrat util în Alexandria, cu 620 de euro pe metru pătrat în Drobeta Turnu-Severin și tot cu 620 de euro pe metru pătrat util în Târgoviște.

Oraşele cu cele mai scumpe apartamente de vânzare

La nivel național există acum șapte mari reședințe de județ în care prețul mediu solicitat pentru un metru pătrat de apartament ajunge la 1.000 de euro pe metru pătrat util (și peste). În fruntea clasamentului se află în continuare Cluj-Napoca, cu o medie de 1.520 euro pe metru pătrat util, pe următoarele poziții înscriindu-se Bucureștiul (cu 1.290 euro pe metru pătrat util), Timișoara (1.180 de euro pe metru pătrat), Constanța (1.130 de euro pe metru pătrat), Craiova (1.100 euro pe metru pătrat), Brașov (cu 1.060 de euro pe metru pătrat), dar și Târgu Mureș, care a reușit, de curând, să atingă pragul de 1.000 de euro pe metru pătrat. Cu o medie de 980 de euro pe metru pătrat, Iașiul se situează în continuare sub această valoare.

Scumpiri în 5 noi oraşe, ieftiniri în 4 

Conform imobiliare.ro, spre deosebire de marile centre regionale ale țării, există câteva reședințe de județ care au consemnat, trimestrul trecut, scumpiri sensibil mai ridicate decât media națională. Este vorba despre Vaslui, cu un plus de 6,3% (până la 690 de euro pe metru pătrat), urmat de Târgu-Jiu (+4,9%, până la 930 de euro pe metru pătrat util), Giurgiu (+4,8%, până la 530 de euro pe metru pătrat), Drobeta Turnu-Severin (+4,4%, până la 620 de euro pe metru pătrat) și Miercurea-Ciuc (+4,3%, până la 900 de euro pe metru pătrat). La polul opus, un număr de patru capitale de județ au înregistrat scăderi de preț în perioada analizată, anume Sibiu (-3,5%, până la 900 de euro pe metru pătrat util), Târgoviște (-0,6%, până la 620 de euro pe metru pătrat), Bistrița (-0,6%, până la 710 euro pe metru pătrat), dar și Târgu Mureș (-0,4%).

Chirii în general stabile

În ciuda tendinței de majorare a prețurilor în marile centre universitare odată cu venirea toamnei, chiriile s-au menținut, per ansamblu, la un nivel destul de stabil în cel de-al treilea trimestru din 2018 – cu toate că ușoare creșteri au putut fi observate în anumite cazuri. Astfel, după scăderea din al doilea trimestru din 2018, chiria medie solicitată pentru un apartament cu două camere de tip confort 1 (construit între anii 1980 și 2000) din Cluj-Napoca a revenit la nivelul anterior de 400 de euro pe lună. Un avans și mai important a avut loc în București, de departe cea mai căutată piață în materie de închirieri, unde pretențiile proprietarilor de unități locative bicamerale s-au majorat de 350 la 370 de euro pe lună.

În perioada analizată, chiriile din Iași și Timișoara, alte două centre universitare importante, s-au menținut la un nivel constant – astfel, un apartament cu două camere și o suprafață utilă cuprinsă între 50 și 60 de metri pătrați, a rămas la același nivel de 300 de euro pe lună consemnat și în trimestrul anterior. În Brașov, pe de altă parte, așteptările vânzătorilor pentru o proprietate similară s-au majorat ușor în perioada menționată, anume de la 300 la 310 euro pe lună.

Comenteaza