Unicornul UiPath introduce în România recuperatorul robot

Unicornul UiPath introduce în România recuperatorul robot
Fondatorul Daniel Dines a înființat un centru de dezvoltare la Cluj | Foto: UiPath

Compania IT care și-a deschis un centru de cercetare-dezvoltare la Cluj va implementa în România primul robot software din industria de management al creanţelor.

Decizia KRUK România de a iniţia un parteneriat cu UiPath și RPABox, companii care dezvoltă soluţii de automatizare şi se bazează pe inteligenţa artificială, vine ca urmare a transpunerii în fapte a unui obiectiv pe care societatea de recuperare a creanțelor îl are: transformarea digitală.

”Clientul, persoana cu datorii, este în centrul activităţii noastre. Fiecare proiect dezvoltat este menit să ofere cele mai bune soluţii de plată a datoriilor. Robotul software, pe care noi l-am botezat Primo, este extrem de rapid, precis şi reduce în mare măsură timpul de execuţie al unor operaţii financiare”, a spus Tomasz Ignaczak, directorul general al KRUK România.

Robotul este un soft de automatizare care preia acţiunile de rutină ale unui angajat, precum reconcilierea plăţilor în cadrul departamentului financiar, lăsându-i acestuia astfel timp să se concentreze pe acţiunile care generează plus valoare, atât pentru companie, pentru client, cât şi pentru sine, prin dezvoltarea de noi abilităţi şi acumularea de noi cunoştinţe.

”Rezultatele implementărilor pe care le avem cu mai bine de 3.000 de clienţi internaţionali converg către aceeaşi concluzie, că Robotic Process Automation (RPA) îmbunătăţeşte productivitatea şi angajamentul personalului, elimină erorile, creşte viteza de procesare a datelor şi ridică nivelul de satisfacţie în rândul clienţilor”, a declarat Anna Ghica, Head of PR, EMEA la UiPath.

Proiectul implementat împreună cu UiPath şi RPABox deschide calea unei colaborări care va marca un nou mod de abordare a proceselor, eficientizând activitatea angajaţilor. UiPath și-a transferat în acest an centrul de la Cluj într-o clădire de birouri de lângă Parcul Central. 

Aici informaticienii clujeni lucrează, alături de cei din centrele din București, Seattle (SUA), Bangalore (India), la dezvoltarea platformei de automatizare a UiPath, folosită de Dentsu, Sumitomo sau NASA. UiPath a primit investiții de la partenerul tehnologic Google și a semnat un parteneriat cu IBM, pentru a facilita adoptarea de soluții de automatizare de către companii.

Fosta clădire a sucursalei Bancpost de pe str. Mihai Eminescu - în care s-a mutat centrul UiPath din Cluj - a fost preluată de către un investitor local care mai dezvoltă o clădire de birouri în zonă. UiPath ocupă etajele 5-8 ale clădirii. Activitatea de la Cluj este centrată pe procese de automatizare a companiilor care le ajută să își gestioneze singure costurile.

Unicornul românesc (startup evaluat la peste 1 miliard de dolari, n. red.) a obținut în primăvară o finanțare la 568 milioane de dolari, conform platformei Startup Cafe. Runda de finanțare a fost condusă de Coatue Dragoneer, cărora li s-a alăturat Wellington, Sands Capital, precum și fonduri consiliate de T. Rowe Price Associates, Inc. Accel. CapitalG (fond de investiții al Google) și Sequoia au participat la runda prezentă, dar și Madrona Ventures și Seedcamp.

La o evaluare de 7 miliarde de dolari, UiPath ar depăși compania chineză SenseTime, cel mai valoros start-up de inteligență artificială din lume, evaluat ultima dată la 4,5 miliarde de dolari. Antreprenorul român Daniel Dines a renunțat la locul său de muncă de la Microsoft în 2005 și s-a întors în țară pentru a crea pentru companii automatizări în procese de business, în ideea de a-și dezvolta apoi proprile produse, alături de Marius Tîrcă.

Ulterior, afacerea a fost extinsă în SUA, fiind finanțată de diverși investitori. Valoarea sa a crescut și apoi a primit recunoașterea oficială de lider global al industriei Enterprise Robotic Process Automation (RPA). Este primul start-up pornit din România cu statut de unicorn (evaluare de peste 1 miliard de dolari)

UiPath are acum operațiuni de business în 19 țări. Aceasta a primit finanțări de de la investitori de calibru printre care Accel, CapitalG, Earlybird’s Digital East Fund, Kleiner Perkins Caufield Byers, Credo Ventures, Seedcamp și Sequoia. În 2017 era evaluată la 140 de milioane de dolari, iar în martie 2018, la 1,1 miliarde.

Comenteaza