Universitatea Babeș-Bolyai pune jos 10 milioane de euro pentru Opera Plaza

Universitatea Babeș-Bolyai pune jos 10 milioane de euro pentru Opera Plaza
Primul hotel de cinci stele al Clujului a fost inaugurat acum 15 ani

Senatul Universității Babeș-Bolyai (UBB) a aprobat alocarea a 40 de milioane de lei în vederea cumpărării și transformării clădirii hotelului de 5* pentru noul sediu al Facultății de Drept. Ar fi o nouă achiziție a UBB din sectorul turistic, după preluarea Hotelului Topaz.

“Senatul UBB a aprobat azi alocarea sumei de 40 de milioane de lei, plus TVA, pentru cumpărarea clădirii Hotel Opera Plaza, care urmează să devină noul sediu al Facultății de Drept, cu săli de curs, amfiteatre. Achiziția se va face din bugetul propriu al UBB numai după aprobarea documentației de către Ministerul Educației. Este un proces de durată pentru că e nevoie de multe demersuri”, spune Laura Irimieș, purtător de cuvânt al UBB.  

“UBB a vrut prima dată să preia sala de conferințe aflată în partea din spate, dar apoi discuțiile s-au extins asupra întregului complex hotelier. Noi nu am zis nu, mai ales că există și acceptul Senatului UBB pentru demararea tranzacției. Sperăm că negocierile vor merge pe calea pe care ne-o dorim”, ne-a declarat proprietarul hotelului, Călin Buzoianu.

Pandemia i-a îngenuncheat

“Sectorul hoteluri-restaurante merge foarte prost în România, majoritatea unităților de turism au un grad de ocupare de cel mult 10-15%. Ni se percep taxa hotelieră pe tot anul, taxe și impozite la stat, în condițiile în care ni s-a restrâns drastic activitatea prin măsuri la nivel central și local. În plus, de la 1 ianuarie, suntem obligați, prin lege, să plătim 50.000 de lei în plus ca urmare a reevaluării contabile a clădirii hotelului”, a spus investitorul clujean.

Acesta a menționat că banii obținuți din vânzarea hotelului vor fi redirecționați către afacerile agricole și imobiliare ale grupului. “Vom mări capacitatea de producție a fermei noastre de la Jucu, gestionate împreună cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, vrem să fabricăm lapte integral și telemea în primă instanță, eventual în cadrul unei cooperative, cu alți 2-3 producători, iar produsele sub brandul nostru să le livrăm online sau la punct fix, fie în cadrul unei mari rețele comerciale. Începem cu o microunitate de producție, cu 3.000 de litri pe săptămână, după care ne extindem, dacă piața o permite”.   

Fostă fabrică de dulciuri

Managementul Opera Plaza relata, anul trecut, că în contextul restricțiilor generate de pandemie, care au dus la reducerea drastică a numărului de clienți în hotel, analizează o soluție de digitalizare care să permită clientului să poată face singur check-in, check-out și să intre în cameră cu ajutorul telefonului mobil. În vara anului trecut, hotelul funcționa doar cu minimul de personal necesar.

Opera Plaza este primul hotel de cinci stele dat în funcțiune în oraș, printr-o investiție de 4,5 milioane de euro, finalizată în 2006, a fraților Călin și Octavian Buzoianu. Ei au cumpărat activele fabricii de dulciuri Feleacul, gajate la Banca Ion Ţiriac, transformând în unitate de turism fosta unitate de producție de pe str. Traian Moşoiu, cu mutarea administraţiei pe str. Henri Barbusse. Utilajele societății au fost transferate la fabrica Amylon Sibiu.

UBB a devenit un cumpărător public de clădiri din oraș prin achiziția, în 2013, Hotelului Topaz, pentru a-l transforma în săli de curs, seminar, birouri profesorale pentru Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării. Tranzacția s-a făcut pentru 1,3 milioane de euro. Facultatea de Drept funcționează în prezent pe str. Avram Iancu, într-o clădire în care UBB a avut cămin studențesc, iar apoi săli de curs.  

Comenteaza