Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, prezentă la evenimentul de lansare al EUt+ Accelerate

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, prezentă la evenimentul de lansare al EUt+ Accelerate

Săptămâna dedicată EUt+ Accelerate s-a încheiat cu succes pentru delegația Universității Tehnice din Cluj-Napoca. 

Universitatea de Tehnologie din Cipru/ Cyprus University of Technology (CUT) a fost gazda evenimentului de lansare a celei de-a doua faze a proiectului EUt+, care a avut loc în perioada 13-17 noiembrie 2023.

Unul dintre momentele de maxim interes în cadrul săptămânii de lucru EUt+ Accelerate a fost reuniunea comitetului rectorilor celor 9 universități membre EUt+, care s-au întrunit în data de 16 noiembrie în campusul CUT.

În cadrul întâlnirii, s-au punctat concluzii despre raportarea finală a fazei întâi a proiectului EUt+, despre lansarea fazei a doua a acestuia, dar și despre stadiul proiectelor aflate în derulare, precum „Data-driven solutions for individualized education (DaRI)" sau „EUt+ Status and structure experience (STYX)".

Întâlnirea reprezentanților celor 9 universități membre ale alianței EUt+ a fost una productivă și extrem de importantă pentru setarea noilor obiective. Cei peste 120 de participanți au dezbătut strategii de dezvoltare, direcții noi de colaborare și au conturat viitorul proiectului EUt+ Accelerate, punând în valoare oportunitățile de inovare.

Comenteaza