Universităţile aduc la Cluj giganţii serviciilor
- Scris de Kristina Restea
- 12 Sep 2010, 23:36
- Economie
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
ZIUA de CLUJ a constatat că deciziile finale ale unor grupuri ca ING, Genpact ori Sykes s-au luat după negocieri lungi, liste de ţări şi oraşe, vizite la autorităţi şi la proprietarii de clădiri.
Pentru costuri mai mici de funcţionare şi personalul disponibil în centrul universitar Cluj-Napoca, ING, Sykes şi Genpact s-au instalat ori s-au extins în acest an după mai multe luni de selecţie şi negocieri.
Criteriile care au făcut ca noul centru de servicii al ING să fie stabilit aici au fost poziţia geografică a oraşului, existenţa aeroportului internaţional, numărul mare de studenţi şi cunoştinţele de limbi străine ale locuitorilor, au susţinut oficialii companiei. Centrul Regional de Servicii (CRS) va fi unul “low-cost”, unde se vor centraliza operaţiuni din şapte ţări. “Pentru a lua decizia privind localizarea noului centru de servicii în Europa, am avut în vedere, în primă fază, peste 100 de oraşe. Pe lista scurtă au rămas doar câteva, dintre care unul în România”, a amintit Koen Vanvinckenroye, director general al CRS. Oficialii ING au avut în vedere 16 clădiri de birouri, apoi au ajuns la o listă scurtă. “Aveam nevoie de mult spaţiu, aşa că nu a fost deloc uşor să identificăm imobilul potrivit. Au fost multe discuţii şi negocieri, iar în final s-a optat pentru Amera. Zona (Calea Baciului - n. red.) nu e cea mai frumoasă din Cluj, dar când văd dealurile de aici, parcă ziua e mai bună”, a mai spus Vanvinckenroye.
Reprezentanţii ING au ajuns la Cluj în primăvara anului trecut, când se aflau încă la stadiul de selecţie a oraşului în care urma să se stabilească viitorul centru de sevicii din Europa, spun surse apropiate negocierilor. În acest scop, a fost solicitată oferta de spaţii, dar discuţiile cu proprietarii s-au purtat fără ca olandezii să precizeze identitatea companiei pe care o reprezintă. Au urmat vizite pe parcursul verii, iar în septembrie au început discuţiile aplicate cu patru proprietari de clădiri de birouri de pe lista scurtă. Surse din piaţa imobiliară spun că acestea au fost Amera Tower, Global Plaza, Iulius Business Center (IBC) şi Cambridge Business Park. “Joi se împlineşte un an de când cei de la ING au fost la mine în birou şi mi-au prezentat planurile viitorului centru european”, a amintit primarul Sorin Apostu. La finalul anului s-a semnat antecontractul de închiriere cu Amera, dar negocierile pe contract, la care au participat inclusiv avocaţi şi companii imobiliare străine, au mai durat câteva luni, până la 1 martie, când a fost semnat contractul. Primele spaţii au fost predate la 1 iunie dar, conform oficialilor ING, CRS va ocupa anul viitor întreaga clădire. Şase societăţi care funcţionează în imobil urmează să fie relocate. Negocieri serioase s-au purtat şi pentru stabilirea chiriei. Proprietarul imobilului, Adam Ambrus, nu a dorit să dea detalii. “Sunt mulţumit şi de client, şi de contract”, a spus Ambrus.
Compania americană Sykes, care şi-a inaugurat în vară centrul din imobilul Electrosigma, are 250 de angajaţi şi ar putea ajunge la 300 până la finele anului. “Acum un an, totul era pe hârtie. Când am făcut primele analize pentru extindere şi am venit la Cluj, am avut senzaţia că oraşul va fi în topul listei noastre”, a amintit Peter Turi, director general pentru Europa de Est. În opt luni, Sykes a pregătit centrul de la Cluj şi a angajat personal. “A trebuit să facem totul foarte repede; a fost un test pentru Cluj, pentru consultanţi, pentru companiile de recrutare”, au menţionat oficialii Sykes. “Aveam nevoie de un loc care să fie eficient ca şi costuri, dar să asigure calitate”, a afirmat preşedintele Charles Sykes. Pe lista de selecţie pentru noul centru din Europa au figurat oraşe din Polonia, Cehia, Slovacia sau Bulgaria şi “patru-cinci” din România. Responsabilii cu pregătirea centrului au analizat 12 clădiri cu spaţii disponibile. Sykes a optat pentru Electrosigma, în care compania ocupă 2.000 mp. Aceasta are în vedere dublarea numărului de angajaţi în 2011 şi va avea nevoie de spaţiu suplimentar. Electrosigma a început demersurile de extindere, prin supraetajarea imobilului existent.
Genpact a închiriat 1.200 mp pentru un al doilea sediu în Cluj-Napoca. Noul punct de lucru va genera 200 de locuri de muncă, potrivit intermediarilor, agenţia imobiliară Casa Pitas. Noul birou al Genpact este amplasat pe str. C. Brâncuşi, iar primul, în IBC. “Eram în Budapesta, am ajuns la un nivel şi la o piaţă în care ne-am întrebat unde mergem mai departe. Am mers în Bucureşti, unde am ajuns la o anumită mărime. Ne-am uitat în România şi în alte ţări la bazinul de forţă de muncă şi ne-a plăcut ceea ce am văzut la Cluj. Am analizat şapte-opt oraşe, iar Clujul a fost câştigătorul”, a explicat Pascal Henssen, director de operaţiuni la Genpact. Ca dezavantaje pentru Cluj, el menţionează dificultatea de a găsi oameni pentru poziţii de senior management şi asistenţi vicepreşedinte sau costurile mari ale recrutărilor. Pentru al doilea sediu au fost importante apropierea faţă de primul şi posibilităţile de extindere, susţin reprezentanţii Casa Pitas.

Comenteaza