Urgențele 112 vor fi localizate mai exact prin rețele IP. ANCOM explică modul de funcționare

Urgențele 112 vor fi localizate mai exact prin rețele IP. ANCOM explică modul de funcționare
| Foto: antena3

Apelurile de urgență către 112 vor putea fi localizate mult mai exact odată cu implementarea rețelelor IP.

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) supune consultării publice un proiect de revizuire a deciziei privind realizarea comunicaţiilor către Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă (SNUAU), care va facilita implementarea comunicaţiilor de urgenţă prin tehnologiile 4G şi 5G, informează instituţia, printr-un comunicat.

„Folosind reţelele IP, în contextul noilor reglementări, furnizorii de reţele mobile împreună cu administratorul SNUAU vor asigura o localizare a apelantului considerabil îmbunătăţită, care poate fi, în multe situaţii, de ordinul a câţiva metri. De asemenea, se deschide calea utilizării de noi servicii multimedia de comunicaţii de urgenţă prin reţele IP: NG eCall, Text în Timp Real şi Conversaţie Totală", se precizează în document.

Potrivit Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii, în contextul închiderii reţelelor 3G şi, ulterior, a reţelelor 2G, complementar cu dezvoltarea reţelelor 4G şi 5G care folosesc o altfel de tehnologie pentru a transmite date, proiectul propune utilizarea tehnologiei IMS, bazată pe tehnologia IP.

Tehnologia IP va asigura preluarea apelurilor de urgenţă şi a informaţiilor de localizare corespunzătoare, inclusiv prin tehnologia 4G şi, de asemenea, poate asigura accesul utilizatorilor finali cu dizabilităţi la serviciile de urgenţă în condiţii echivalente cu cele de care beneficiază ceilalţi utilizatori finali, prin realizarea unei infrastructuri adecvate pentru facilitarea acestor comunicaţii de urgenţă multimedia, explică sursa citată.

Interconectarea bazată pe comutarea de circuite va mai fi folosită o perioadă ca soluţie de rezervă, până la migrarea totală a apelurilor la noile tehnologii.

„Capabilităţile terminalelor inteligente cu funcţionalităţi avansate contribuie în mod radical la o mai bună localizare. În acest sens, proiectul de decizie prevede şi o nouă obligaţie a operatorilor mobili de a transmite de două ori pe an către ANCOM câte o listă cu terminalele conectate la reţea, una din perioada septembrie - martie, iar cealaltă din perioada martie - septembrie, precizând denumirea producătorului, denumirea terminalului, modelul terminalului şi versiunea sistemului de operare a terminalului, precum şi anumite capabilităţi ale acestora. Aceste informaţii vor fi utilizate pentru evaluarea dinamică, prin statistici, a procentajului terminalelor din piaţă, capabile de localizări performante", se mai arată în comunicat.

Proiectul de decizie vine în continuarea demersurilor iniţiate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2023 privind unele măsuri în domeniul Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă, care impune implementarea unui cumul de soluţii tehnice în premieră la nivelul serviciilor de urgenţă europene în vederea îmbunătăţirii localizării apelurilor la numărul de urgenţă 112.

ANCOM precizează că, având în vedere că modificările propuse au fost testate şi mare parte dintre obligaţiile ce revin operatorilor au fost deja agreate între părţi, proiectul de decizie pentru modificarea şi completarea Deciziei preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Comunicaţii nr. 1023/2008 privind realizarea comunicaţiilor către Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă este supus consultării publice în regim de urgenţă, pentru o perioadă de 10 zile.

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) este instituţia care promovează interesele utilizatorilor de servicii prin promovarea concurenţei şi inovaţiei pe pieţele comunicaţiilor electronice şi serviciilor poştale, administrarea pro-competitivă a resurselor limitate (spectru radio, resurse de numerotaţie şi resurse tehnice asociate), încurajarea investiţiilor eficiente în reţele şi infrastructuri şi promovarea conectivităţii ultrarapide.

Comenteaza