„Urmaşul” Nokia vine cu 500 de milioane la Cluj

„Urmaşul” Nokia vine cu 500 de milioane la Cluj
Investiţiile grupului italian care a cumpărat fostele hale din Jucu ale producătorului de telefoane mobile vor ajunge la o jumătate de miliard de lei, anunţă directorul general Massimo Paronitti.


„Suntem cunoscuţi aici drept compania care a cumpărat fabrica Nokia din România. Adevărul este că unele mari companii precum Motorola sau Blackberry au vrut o transformare, dar în aceste cazuri într-o direcţie greşită. În orice loc ajungi trebuie să te adaptezi specificului local, aceasta încercăm să facem şi noi aici. 
 
Eu, personal, trebuie să demonstrez preşedintelui De'Longhi că la Cluj este o piaţă mai bună de dezvoltare decât în Italia sau în China, alte locuri unde avem fabrici. În consecinţă, am înmânat fiecărui angajat câte un carneţel în care să consemneze idei de îmbunătăţire a activităţii.

Desigur, păstrând procesele stabilite la nivel de grup, pentru că nu inventăm noi aceste standarde. Pentru cele mai valoroase sugestii acordăm premii în bani, egale, mai ales că ele pot duce la reduceri de cheltuieli de sute de mii de euro”, a precizat directorul general al De’Longhi România, la forumul de resurse „Putere prin oameni” de la Cluj.

Carneţelele fac economie de sute de mii de euro

„Am avut supriza ca angajaţii să vină, în numai trei luni de la demararea iniţiativei, cu 49 de idei aplicabile. Este bine că Nokia a adus la Cluj o anumită cultură a muncii, o experienţă pentru oamenii care au lucrat acolo, dar peste aceasta noi venim cu o metodologie. Procesele sunt standard, ca în Italia, doar felul de a lucra al clujenilor este diferit. 
 
Deşi suntem o companie relativ tânără, avem doar 30 de ani de existenţă, am ajuns la nivel global la 35 de filiale în acest an, cu 7.000 de angajaţi şi cu venituri de 1,9 miliarde de euro. În România fabricăm în medie 12.500 de produse pe zi, iar valoarea investiţiilor noastre până în 2018 va atinge 500 de milioane de lei”, afirmă Paronitti. 

Sediu social: Jucu Herghelie

În parcul industrial Tetarom III, De'Longhi a cumpărat fostele hale Nokia şi a deschis, pe rând, două fabrici. De'Longhi a preluat activele pentru producţia de expresoare de cafea de uz casnic. Compania italiană s-a angajat să realizeze o investiţie de 32,5 milioane de euro, cu minim 676 de locuri de muncă, beneficiind de un ajutor de stat din România de 12,5 milioane de euro.

Producătorul de aparate electrocasnice cu sediul la Jucu Herghelie a înregistrat în 2015 afaceri de 5,04 miliarde de lei şi un profit de 14,8 milioane, cu 699 de angajaţi, conform Ministerului Finanţelor Publice.

Grupul din Treviso activează pe piață prin două divizii, de echipamente de uz casnic şi profesionale, fiind prezent prin mărcile De'Longhi, Braun, Kenwood, Ariete, Simac, Climaveneta. Italienii au achiziţionat brandul Braun de la Procter & Gamble, pentru 140 de milioane de euro.

 

Concediaţii din Jucu, de la finlandezi la italieni

Nokia a închis fabrica din Jucu în 2011, concediind 2.000 de angajaţi, după ce a renunţat şi la centrul său de cercetare din Cluj-Napoca, unde activau 120 de specialişti. Producătorul de telefoane a dat afară atunci 4.000 de angajaţi din fabricile din Ungaria, Finlanda şi a mutat liniile de asamblare de telefoane inteligente în Asia, unde se aflau majoritatea furnizorilor de componente. Ulterior, o parte dintre angajaţii de la Jucu au fost preluaţi de De’Longhi.

Comenteaza