Vacanţa în Grecia, fără taxe de aeroport
- Scris de Calin Poenaru
- 23 Mar 2011, 22:47
- Economie
- Ascultă știrea

Pentru a stimula turismul, Grecia a decis să renunţe în acest sezon la taxele de aeroport către insulele sale. Operatorii locali de turism susţin că, deşi a fost luată pe ultima sută de metri, decizia va avea efecte asupra vacanţelor clujenilor.
"Grecia va renunţa la trei taxe pe care le impun aeroporturile: de aterizare, de decolare şi de staţionare. Calculul va fi făcut în funcţie de companiile aeriene, agenţiile de turism şi aeroporturi, dar procedura este destul de complicată şi va dura câteva săptămâni. Rămâne de văzut în mod concret cât vor fi reducerile în pachetele turistice. Cert este că acestea nu se vor aplica şi pentru aeroportul din Atena, care este socotit unul de business", a precizat Traian Bădulescu, director general al companiei de consultanţă Travel Advisor Media.
Guvernul de la Atena a anunţat că vrea să anuleze taxele de aeroport în perioada 1 aprilie - 31 decembrie pentru a impulsiona creşterea numărului de zboruri şi spre a veni în sprijinul turiştilor interesaţi să plătească mai puţin pentru o vacanţă petrecută în staţiunile de pe continent sau în insulele greceşti. Măsura vizează peste 30 de aeroporturi din provincie şi insule şi va costa statul elen 8 miliarde de euro. Odată adoptată, prevederea se va aplica în cazul tuturor tipurilor de aeronave, a transmis Ministerul elen al Transporturilor.
"Grecii s-au trezit cam târziu, dar bine că au făcut-o. Mulţi dintre români şi-au făcut deja planurile de vacanţă, însă alţii încă nu s-au decis. Ţinând cont că taxele de aeroport pe chartere sunt cam de 95 de euro, reducerea ar putea merge până la 50 de euro. Agenţiile de turism virează sumele companiilor aeriene în funcţie de numărul de pasageri, iar ultimele plătesc taxele către aeroporturi. Acestea diferă în funcţie de operatorul aerian şi de aeroport. Oricum, noi am cerut lămuriri din partea Ministerului Turismului din Grecia, pentru a vedea care sunt aceste cuantumuri", a declarat Martin Bikfalvi, preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism - Transilvania Nord-Vest.
Acesta a precizat că, deocamdată, de pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca sunt programate zboruri estivale către Antalya, Bodrum (Turcia), Creta (Grecia), Larnaca (Cipru) şi Palma de Mallorca (Spania). "Încă nu ştim ce se va întâmpla cu charterele către Tunisia şi Egipt; sperăm că aceste zboruri se vor concretiza, însă depind de situaţia politică din aceste ţări. Cele mai multe cereri pe care le avem sunt pentru Spania, Turcia şi Muntenegru", a spus Bikfalvi.
Agenţiile de turism din Cluj au început să facă oferte timide pentru Grecia. Un sejur cu avionul în Creta, în vârf de sezon, costă la Aerocenter între 422 şi 476 de euro, cu taxe de aeroport, în sistem de rezervare timpurie. Oferta include transportul pe ruta Cluj-Heraklion, cu Aegean Airlines, cazare de 7 nopţi şi demipensiune la un hotel de 3*. Eximtur are propuneri de sejururi în Grecia, cu avion din Cluj, hotel de 3* şi demipensiune la 369 de euro, respectiv de 299 de euro cu mic dejun, la finele lunii august. Christian Tour aplică până în 6 aprilie reduceri de până la 14% pentru rezervări de vacanţă pe charterul Cluj-Grecia, pachetul minim pentru luna august fiind de 368 de euro, care include avionul cu taxele incluse, 7 nopţi cu mic dejun la un hotel de 3* din staţiunea Hersonissos.
TAROM nu vrea la Marea Neagră
Operatorul naţional TAROM a anulat pentru această vară zborul estival Cluj-Constanţa. În aceste condiţii, Asociaţia Litoral-Delta Dunării (ALDD) şi Consiliul Judeţean Constanţa au demarat negocieri cu operatorul privat Medallion Air pentru curse din aprilie. "Suntem în negocieri avansate în vederea stabilirii unor rute în premieră, care să lege Constanţa de Cluj, Bucureşti, Timişoara, Istanbul, Londra, Madrid, Roma şi Dubai, cu o frecvenţă între două şi patru zboruri săptămânale", a declarat Corina Martin, preşedintele ALDD.