Vacanțe de peste 2.000 de euro în România. Turiștii străini căută adrenalină și activități personalizate

Vacanțe de peste 2.000 de euro în România. Turiștii străini căută adrenalină și activități personalizate
| Foto: Visit Cluj

Numărul comenzilor în zona de experienţe dedicate zonei corporate, în România, s-a dublat în 2022, comparativ cu anul trecut, valoarea medie a unei asemenea vacanţe depăşind pragul de 2.000 de euro, reiese dintr-o analiză realizată de o platformă turistică online.

Conform datelor centralizate de agregatorul MeetLocals, cei mai mulţi turişti corporate vin de peste hotare, din Polonia, Italia, Germania, Bulgaria şi Ungaria, şi caută, în general, fie experienţe care să le crească nivelul de adrenalină, fie activităţi personalizate.

Turiştii români pot avea mai des probleme decât cei străini din pricina veniturilor mai mici, dar, la rândul lor, turiştii străini pot evita anume zone din România din cauza lipsei unei infrastructuri potrivite. În final, autenticitatea primează, iar acest atu contribuie de multe ori la decizia de a vizita ţara noastră. Experienţele şi activităţile vin în completarea roadmap-ului clienţilor pentru ca şederea lor să devină memorabilă. Nefiind nevoi zilnice, astfel de activităţi nu sunt afectate de situaţia economică la nivel global, iar clienţii pe care îi avem alocă periodic diverse sume de bani pentru a experimenta noi activităţi şi emoţii - Elena Luiza Oprea, fondatoarea Meetlocals.

Românii cheltuie 300 de lei pe lună, iar turiștii străini aproape 400 de Euro

În ceea ce priveşte suma media alocată de către turiştii români pentru activităţi şi experienţe inedite, aceasta este de 200-300 de lei pe lună, în timp ce turiştii străini cheltuie, în medie, 370 de euro lunar.

Un studiu realizat de Eventbrite relevă, însă, că lucrurile iau amploare de la an la an, în întreaga lume. Astfel, numai în SUA se cheltuie anual 1,3 miliarde de dolari în acest sector.

Piaţa globală de călătorii şi experienţe personalizate a fost evaluată, în 2020, la 91 de miliarde de dolari şi se estimează că va creşte anual cu o rată de aproape 18% până în 2030, până la nivelul de 447 de miliarde de dolari.

Potrivit MeetLocals, în România sunt aproape 6.000 de amplasamente care pot găzdui peste 30 de milioane de turişti. Numărul de sosiri în structurile de primire turistică a depăşit patru milioane, în acest an, iar 630.000 sunt turişti străini. În acest context, doar în Constanţa, de exemplu, numărul de turişti din acest an a fost de peste 200.000, în timp ce Bucureştiul a fost vizitat de peste două milioane de turişti.

MeetLocals este o platformă turistică online, ce promovează experienţe şi activităţi locale pentru turiştii aflaţi în vacanţă în România.

Compania are încheiate parteneriate cu programe de rezervări de renume la nivel naţional şi a dezvoltat propria platformă care permite unui partener revânzător să evite accesarea a zeci de site-uri şi să selecteze astfel experienţele potrivite clientului final, pe loc. Furnizorii sau revânzătorii de produse sunt selectaţi pe baza unicităţii lor, review-urilor şi a calităţii interacţiunilor acestora cu clienţii deja existenţi, iar fondatoarea companiei are în plan dezvoltarea unei aplicaţii care să ofere o conectivitate mai uşoară cu furnizorii şi clienţii şi o viitoare extindere la nivel internaţional.

Comenteaza