Val de scumpiri în magazinele Clujului

Val de scumpiri în magazinele Clujului
Preţurile la pâine şi ulei cresc cu 20%. Se pregătesc carnea şi laptele. Procesatorii cumpără cereale la preţuri de Vest, clienţii se plâng de salarii.
Pe lista scumpirilor la Cluj se află, în prima fază, pâinea şi uleiul. Reprezentanţii sectorului agroalimentar se tem că majorările nu se vor opri aici, iar unii producători vor specula momentul pentru a majora şi preţul altor alimente, precum laptele sau carnea.

Sindicatele din sectorul agroalimentar au anunţat noi creşteri de preţuri la alimente: pâinea se scumpeşte de azi cu 15-20%, iar uleiul, din martie, tot cu 15-20%. Mulţi procesatori de ulei au majorat deja preţurile din această săptămână. În supermarketuri preţul mediu la ulei era ieri de 6,5-7 lei/litru. La vechile preţuri, de 5,5-6 lei/litru, nu mai vând decât cei care au marfă pe stoc. Pentru ambele majorări explicaţia oferită de către procesatori este că nu mai există materie primă pe piaţa internă şi că sunt forţaţi să cumpere din străinătate, la preţurile de pe aceste pieţe. “În vară, când existau rezerve, procesatorii nu au avut suficiente resurse financiare să îşi facă provizioane, din cauza crizei, iar producătorii au fost nevoiţi să vândă în afară floarea-soarelui şi grâul. Acum procesatorii cumpără de pe bursă, din afară, unde preţurile sunt mult mai mari decât erau la noi”, a declarat Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară.

Producătorii de pâine din Cluj sunt de părere că piaţa locală nu mai are forţa să absoarbă o creştere de preţuri atât de mare la materia primă. “Vor creşte preţurile cu cel mult 10%, oamenii nu mai au bani. Există o componentă socială în orice afacere. Important este ca oamenii, clienţii noştri, să plece mulţumiţi acasă, să păstrezi un echilibru între ceea ce oferi şi preţ”, a subliniat Nicolae Chiorean, director al societăţii Panemar. Pentru a acoperi creşterea costurilor de producţie soluţia pentru producători este reducerea profiturilor. O creştere de 10% la produsele de panificaţie se traduce într-un preţ mediu de 3,3-3,5 lei pentru o pâine de un kilogram. Din vara anului trecut preţul grâului s-a dublat.

“Preţul grâului din recolta din 2009 era de 0,40 lei/kg, iar la cea din 2010 a început de la 0,60 lei. În toamnă a ajuns la 0,70 lei, în timp ce acum se vinde cu 1 leu. Creşterea a venit pe fondul unei cereri mari din partea statelor europene. Preţul materiei prime reprezintă 35-40% din cel al pâinii, iar această creştere a costurilor cu materia primă va duce la majorări de preţuri de 20% la pâine. Creşterile vor fi mai uşor de suportat pentru fabricile care lucrează în foc continuu, însă brutăriile mici s-ar putea să vină cu o creştere şi peste 20%”, a afirmat Iuliu Suătean, director de serviciu în cadrul Direcţiei Agricole Cluj.

Materia primă nu este singurul argument invocat. “Scumpirea grâului nu justifică majorarea preţului pâinii. În spatele acestei majorări se află celelalte costuri, de la gaz şi carburanţi la creditele procesatorilor sau majorarea taxei pe valoarea adăugată”, este de părere producătorul de grâu Laurenţiu Tor. “Este inevitabilă majorarea. Toate sunt de vină: creşterea preţului la materia primă, la carburanţi, la gaz. În preţul pâinii cea mai mare greutate o are materia primă, după care urmează costurile cu personalul şi cu utilităţile”, a adăugat directorul Panemar. Agricultorii şi procesatorii speră ca majorările să fie numai periodice, iar după recolta din vară preţurile să scadă.

Preţuri peste medie în pieţe

Clujul este unul dintre cele mai scumpe judeţe. O statistică realizată de Ministerul Agriculturii arată că singurul aliment mai ieftin la Cluj este carnea de vită, toate celelalte preţuri din halele agroalimentare depăşind media naţională. Laptele are aici cel mai mare preţ din ţară: 4-5 lei/litru.

“Trecem pe mămăligă”

“Nu ştiu unde se va ajunge. O să ne raţionalizăm pâinea ca pe vremea lui Ceauşescu. Trecem pe mămăligă. De fiecare dată se găseşte un motiv, o explicaţie, dar nu ştiu din ce le plătim. Cred că din vară s-a scumpit de câteva ori. Salariile scad, iar preţurile cresc”, ne-a mărturisit un cumpărător.

Comenteaza