Vedetele pieţei imobiliare la Cluj

Vedetele pieţei imobiliare la Cluj
Apartamentele cu două camere vor fi cele mai cumpărate în acest an, iar preferinţele merg către zona semicentrală, conform unui studiu imobiliar realizat de BCR.

Apartamentele cu două camere vor fi vedetele pieţei imobiliare cu 33% din numărul total de tranzacţii, pe locul următor situându-se apartamentele de trei camere cu 21% din tranzacţii, iar podiumul este încheiat de vile/case cu 15%, reiese dintr-un studiu efectuat de BCR cu 200 de agenţii şi dezvoltatori imobiliari.

Garsonierele au un procent de 12% din tranzacţii în România, interesul pentru acestea fiind mai scăzut de la începerea programului Prima Casă care a facilitat accesul către locuinţele cu două şi trei camere. În ceea ce priveşte modul în care sunt promovate proprietăţile imobiliare aflate la vânzare, internetul cunoaşte cea mai importantă creştere, fiind cea mai importantă resursă media. Pe locul doi se află presa scrisă, care înregistrează o tendinţă de scădere, iar locul trei este ocupat de târgurile imobiliare, conform studiului.

În topul zonelor preferate de români atunci când vine vorba de alegerea unei locuinţe, pe primul loc va rămâne zona semicentrală, 34% dintre preferinţele clienţilor urmând să se canalizeze către această direcţie, în timp ce doar 11% s-ar orienta către o locuinţă în afara oraşului. Criteriile în alegerea unei locuinţe sunt preţul şi anul construcţiei. Viitorii proprietari urmăresc cu mare atenţie starea proprietăţii, apropierea de mijloace de transport şi de instituţii de învăţământ. Din punctul de vedere al participanţilor, piaţa imobiliară va cunoaşte o stabilizare a nivelului preţurilor proprietăţilor imobiliare şi a numărului de tranzacţii.

„În teorie, în România, majoritatea vânzătorilor şi cumpărătorilor negociază preţul proprietăţilor imobiliare în euro, dar în practică sunt din ce în ce mai multe cazuri în care moneda utilizată este leul. Astfel, întâlnim potenţiali cumpărători care au venituri în lei, economisesc pentru avansul la casă prin constituirea de depozite în lei şi accesează creditul pentru cumpărarea locuinţei în lei. Totodată, vânzătorul constituie cu banii primiţi depozite bancare în lei", a declarat Teodor Mincu, şeful Biroului intermediari din BCR. Studiul a fost prezentat în cadrul Road Show BCR Real Estate ce s-a desfăşurat în 10 oraşe mari din România şi care a avut ca subiect piaţa imobiliară şi soluţiile de finanţare pentru achiziţia unei locuinţe.

Cum va evolua piaţa imobiliară

 Apartamentele cu două camere vor fi vedetele pieţei
 Internetul va reprezenta canalul preferat pentru promovarea proprietăţilor imobiliare aflate la vânzare
 Criteriile în alegerea unei locuinţe sunt preţul şi anul construcţiei
 Piaţa imobiliară va cunoaşte o stabilizare la preţurile proprietăţilor şi numărului de tranzacţii

Bărbaţii căsătoriţi, principalii clienţi la Cluj

Valoarea medie a unui credit acordat de BCR pentru achiziţionarea unei locuinţe în judeţul Cluj este de 151.000 lei, faţă de 165.000 la nivel naţional. 44% dintre creditele acordate au fost folosite pentru cumpărarea apartamentelor cu două camere, 27,5% pentru trei camere, 13,3% pentru garsoniere şi 9% pentru achiziţionarea unei vile/case. În ceea ce priveşte profilul clienţilor beneficiari, aceştia sunt bărbaţi (25-40 ani), căsătoriţi, cu studii superioare.

 

Etichete
Comenteaza