Vești bune! Scad tarifele la telefonie mobilă

Vești bune! Scad tarifele la telefonie mobilă

Noul prag maxim de tarifare este unul tranzitoriu, până la adoptarea unui tarif de terminare a apelurilor la puncte mobile unic la nivel european preconizată a avea loc până la finalul anului 2020.

Operatorii de telefonie mobilă care activează pe piaţa din România vor percepe un tarif maxim de terminare a apelurilor la puncte mobile de 0,76 eurocenţi/minut, în scădere cu 10% faţă de 0,84 eurocenţi/minut, cât este în prezent, începând cu 1 ianuarie 2020, a anunţat, miercuri, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Această măsură de reglementare a fost deja consultată cu industria din România şi a primit acum şi avizul Comisiei Europene, precizează instituţia, conform Agerpres.

Stabilirea tarifului la 0,76 eurocenţi/minut este o măsură tranzitorie, până la adoptarea unui tarif de terminare a apelurilor la puncte mobile unic la nivel european preconizată a avea loc până la finalul anului 2020.

Potrivit sursei citate, noul tarif va fi perceput de către toţi operatorii de telefonie mobilă desemnaţi cu putere semnificativă pe piaţa serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile în propriile reţele publice de telefonie: Lycamobile S.R.L., Orange România S.A., Vodafone Romania S.A., RCS&RDS S.A. şi Telekom Romanian Mobile Communications S.A.

Tariful de 0,76 eurocenţi/minut a fost calculat ca medie a tarifelor de terminare a apelurilor la puncte mobile stabilite în statele membre ale Uniunii Europene, pe baza unui model de cost LRIC pur. Conform prevederilor Directivei (UE) 2018/1972, intrate în vigoare la data de 20 decembrie 2018, până cel târziu la 31 decembrie 2020 se vor aplica tarife maxime de terminare a apelurilor la puncte mobile unice la nivelul Uniunii Europene.

Tariful stabilit de ANCOM se va aplica pentru apelurile naţionale, pentru apelurile iniţiate din Spaţiul Economic European (SEE), dar şi pentru apelurile iniţiate din afara SEE, dacă acordurile internaţionale în vigoare nu permit instituirea unui regim diferit de tarifare.

Măsurile ANCOM pentru stabilirea tarifului maxim de terminare a apelurilor la puncte mobile au fost consultate la nivel naţional în perioada august - septembrie 2019, agreate cu industria din România în luna octombrie şi notificate Comisiei Europene, BEREC şi autorităţilor naţionale de reglementare din celelalte state membre ale Uniunii Europene.

În data de 15 noiembrie 2019, Comisia Europeană a comunicat ANCOM că nu are observaţii faţă de măsura propusă. În urma parcurgerii procesului de consultare naţională şi europeană, ANCOM a comunicat la sfârşitul lunii noiembrie deciziile furnizorilor. Deciziile sunt disponibile pe pagina de internet a ANCOM.

Comenteaza