Vicepremierul Daniel Constantin: Nu vom înlocui timbrul de mediu cu o altă taxă

Vicepremierul Daniel Constantin: Nu vom înlocui timbrul de mediu cu o altă taxă
Timbrul de mediu nu va fi înlocuit cu o altă taxă, a declarat vineri vicepremierul Daniel Constantin, copreședinte al ALDE, după o sedinţă a coaliţiei de guvernare.

"Intenția noastră a fost și rămâne aceea să facem tot posibilul ca în perioada următoare să degrevăm cât mai mult populația de ceea ce înseamnă taxe și impozite. Plecând de la acest considerent, sigur că nu vom înlocui taxa de timbru pe care am avut-o cu o altă taxă, ci cu un concept pe care începem să-l introducem gradual. În perioada imediat următoare, vom pregăti legislația așa cum ea a fost agreată și cum va fi reformulată în grupul de lucru de la nivelul Ministerului Mediului să introducem acel certificat de calitate a aerului, acele vignete de care s-a vorbit în această perioadă, care vor avea un cost redus. Acele vignete vor fi, dacă vreți, o analiză a autoturismelor care vor circula, în funcția de gradul de poluare", a precizat Daniel Constantin, ministru al Mediului, citat de agerpres.ro

Potrivit acestuia, va fi creat astfel cadrul legislativ astfel încât autoritățile publice locale să decidă în perioada imediat următoare - după ce vor avea și un sistem de zonare a orașelor - dacă vor introduce o anumită taxă pentru aceste mașini sau nu.

"Va fi un certificat de calitate a aerului sub formă de eco-vignete, acestea vor fi eliberate atunci când mașinile merg să facă inspecția periodică, costurile vor fi minimale, doar costurile de printare a acestor eco-vignete, după care, sigur, prin cadrul legislativ pe care îl vom crea autoritățile publice locale vor fi cele care vor hotărî o eventuală taxă sau nu", a arătat ministrul Mediului.

 

Comenteaza