Victimele accidentelor de muncă din Cluj, comemorate mâine cu un simpozion

Victimele accidentelor de muncă din Cluj, comemorate mâine cu un simpozion
Un simpozion pe tema securităţii în muncă are loc la Cluj, mâine, la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă", în organizarea Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM).

Ziua de 28 aprilie este, din 1996, Ziua Sănătăţii în Muncă.

 

„Inspecţia Muncii, la nivel central şi teritorial prin Inspectoratele Teritoriale de Muncă, comemorează victimele accidentelor de muncă prin organizarea de întâlniri şi seminarii tripartite (conducători ai operatorilor economici, servicii de prevenire şi protecţie şi de medicina muncii, reprezentanţi ai salariaţilor şi sindicatelor, reprezentanţi ai administraţiei publice) cu scopul de a trage un semnal de alarmă cu privire la importanţa prevenirii accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale şi de a conştientiza angajatorii şi angajaţii cu privire la avantajele reciproce ale respectării legislaţiei în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, astfel încât să se asigure profit maxim, prin prisma asigurării de locuri de muncă sănătoase şi sigure, prin măsuri care să elimine, să evite sau să diminueze acţiunea factorilor de risc asupra organismului uman", explică şeful ITM Cluj, Emilian Roşca.

Comenteaza