Viitorul Radisson Cluj, ridicat cu credite de la două bănci

Viitorul Radisson Cluj, ridicat cu credite de la două bănci

Cu câte 7 milioane de euro vor credita Banca Transilvania (BT) și CEC Bank dezvoltatorul primului hotel de lux Radisson Blu din Cluj. 

14 milioane de euro vor fi contractați, în cuantum egal, de la BT Cluj și CEC Bank pentru construcția hotelului Radisson Blu, iar actele pentru acest credit de investiții au fost deja semnate, conform Profit. Hotelul ar urma să fie deschis în primăvara anului viitor, potrivit datelor anunțate în 2019. La acel moment a fost anunțat că grupul Radisson va lansa pe piață cea de-a patra proprietate din România, Radisson Blu Hotel din Cluj-Napoca.

Tot atunci a fost indicat că hotelul va fi deschis, sub acest brand, de către Winners Park Invest (WPI), firmă înregistrată la Cluj-Napoca în 2018 și deținută de Castorius Limited, vehicul de investiții înregistrat în Cipru și indicat în spațiul public ca fiind cel prin care Horia Ciorcilă, președinte al BT, își administrează deținerea la bancă.

Trei orașe din Transilvania și Banat se află în competiție pentru activarea primului hotel Radisson Blu din afara Bucureștiului. În timp ce Clujul și Timișoara au anunțat că îl vor finaliza în 2021, Brașovul spera să îl dea în funcțiune cu un an mai repede.

VEZI Clujul se bate cu două orașe pentru primul Radisson din afara capitalei

WPI a primit autorizaţia de construire pentru transformarea Hotelului Sport de lângă Cluj Arena într-o unitate de 5* Radisson Blu. Clădirea actuală, cu opt etaje, va fi extinsă spre vest cu un nou corp, cu funcţiunea de sală de evenimente, parcare subterană pentru 90 de maşini, plus extindere spre sud, pentru mărirea capacităţii de cazare de la 136 la 150 de camere. Documentaţia a fost întocmită de biroul de proiectare Arhimar Serv. 

Radisson Cluj va avea camere de diverse tipuri, de la standard și superioare, la apartamente și zone VIP. Facilitățile de cazare vor fi completate cu cele ale unui restaurant specializat, precum și sală de fitness, în timp ce pentru întâlniri și evenimente vor fi disponibile săli de conferință hi-tech și o sală de recepție de 350 mp, care poate găzdui până la 300 de invitați.

Horia Ciorcilă, administrator al Societății de Investiții Financiare Moldova, a achiziționat de la aceasta hotelul cu 3,6 milioane de euro. WPI este controlată 100% de către compania Castorius Limited Nicosia, înmatriculată în Cipru, iar ca administrator figurează Ramona Ioana Crișan.

Radisson Blu este un brand hotelier de lux, care oferă servicii de bună calitate, personalizate, în spații elegante. Hotelurile sunt localizate în majoritatea orașelor mari, a zonelor importante de tranzit și a destinațiilor de agrement. Radisson Blu face parte din grupul Radisson Hotel, care mai include Radisson Collection, Radisson, Radisson RED, Park Plaza, Park Inn by Radisson și Country Inn & Suites by Radisson.

Comenteaza