Voicu Oprean, Arobs Cluj: Trebuie simplificată birocrația care îngreunează digitalizarea în sectorul public

Voicu Oprean, Arobs Cluj: Trebuie simplificată birocrația care îngreunează digitalizarea în sectorul public
| Foto: ZIUA DE CLUJ

CEO-ul Arobs Cluj, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București (BVB), este de părere că procesele birocratice ar trebui reduse când vine vorba despre proiectele de digitalizare din sectorul public.

Voicu Oprean, fondator și CEO al Arobs Transilvania Software crede că digitalizarea în sectorul public ar trebui facilitată prin procese birocratice mai simple.

„Sper ca odată cu planurile de investiţii în zona de digitalizare, anunţate în diversele programe susţinute cu fonduri europene şi naţionale, să reuşim să ne îmbunătăţim performanţele în acest domeniu, la nivel de ţară. Expertiza SYDERAL Polska completează noua linie de business din cadrul grupului adusă de colegii noştri de la AROBS Engineering – dezvoltare de sisteme embedded şi software pentru sectorul aerospaţial. În plus, începând cu 2023, suntem prezenţi într-o nouă ţară, Polonia”, Voicu Oprean, fondator și CEO Arobs Transilvania Software (Cluj-Napoca), potrivit ZF.

Compania a acordat acţiuni gratuite unui număr de câteva sute de angajaţi, şi are în plan să extindă programul. „Practic, mai mulţi dintre colegii noştri vor deveni, cu titlu gratuit, parteneri în companie“, mai spune Voicu Oprean.

Oprean, CEO Arobs Cluj: Birocrația trebuie simplificată pentru proiectele de digitalizare din sectorul public

„Interesul sectorului public pentru proiectele de digitalizare a crescut în urma provocărilor din ultimii trei ani însă este nevoie de simplificarea proceselor birocratice pentru a accelera implementarea acestora, este de părere Voicu Oprean.

AROBS Transilvania Software este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București din data de 6 decembrie 2021. Compania are în prezent o capitalizare de piață de aproximativ 853 milioane de lei.

Compania din Cluj a raportat afaceri de 169.336.118 millioane de lei în 2021 și un profit net de 43.199.268 milioane de lei, cu un număr mediu de 592 de angajați, arată datele consultate de ZIUA DE CLUJ pe site-ul termene.ro.

Comenteaza