Vom plăti garanție pentru PET-uri la magazin. Cum ne vom recupera banii?

Vom plăti garanție pentru PET-uri la magazin. Cum ne vom recupera banii?
| Foto: shutterstock

Ministrul Mediului, a anunțat că românii care vor achiziționa băuturi la PET urmează să primească o sumă de bani înapoi în cazul în care returnează recipientul în hypermarket, supermarket sau magazin. Regula urmează să intre în vigoare începând de anul viitor.

”România se află în faţa unei oportunităţi istorice. Sperăm ca până la finalul anului să avem Hotărârea de Guvern privind sistemul garanţie-depozit şi să nu mai regăsim la depozitele ecologice de deşeuri, care de fapt sunt adevărate gropi de gunoi, pe câmpuri, prin păduri sau pe plajă cantităţi imense de reciclabile, PET-uri şi sticlă”, a spus Costel Alexe, ministrul Mediului.

”Prin acest sistem garanţie-depozit-returnare, toţi cetăţenii României care vor merge la magazin, fie că şi-au luat băuturi răcoritoare sau alcoolice, vor primi înapoi o garanţie pe acel recipient, care trebuie introdus în economia circulară”, a mai precizat ministrul Mediului.

În cel mult patru săptămâni va fi pus în dezbatere publică proiectul de Hotărâre de Guvern, care ar urma să legifereze acest procedeu de garanție-depozit. Cetățenii ar urma să achite o garanție atunci când cumpără un produs care se află într-un ambalaj de tip PET. Banii urmează să-i primească înapoi în momentul în care vor returna ambalajul, scrie Gandul.

”Dacă marii retaileri au reuşit să folosească pungile biodegradabile astfel încât să nu mai poluăm mediul înconjurător atât de grav, aş face un apel către autorităţile publice locale şi către mediul de afaceri să înţeleagă că şi în micile pieţe şi magazine trebuie să trecem la biodegradabile”, a mai spus Costel Alexe, ministrul Mediului.

Comenteaza