Staff-urile de campanie au fost alese, “puşculiţele” care vor suporta cheltuielile acestor strategii de “seducţie” a electoratului sunt, de asemenea, în mare parte cunoscute. Este interesant însă de urmărit, – în contextul extraordinarei evoluţii a investiţiilor din oras şi judeţ -, pe de o parte modul în care a evoluat electoratul clujean, iar pe de alta, evoluţia temelor care vor ţine capul de afiş în această campanie.
Îngropat într-un jilţ de aur din palatul binefãcãtorului sãu, catindatul rânjeşte tãlâmb ca întotdeauna spre obiectivele camerelor de filmat. Cimitirul Sãracilor de la Sighet, unde Iuliu Maniu îşi aflã somnul de veci al martiriului onoarei, se cutremurã în anonimat. Memoria Seniorului Coposu rãmâne apanajul nostalgicilor colecţionari ai “României Libere” din zorii democraţiei noastre originale.
Cine nu l-a urmărit până acum în acţiune a pierdut multe. Lumea teatrului ar avea ce să înveţe de la el. E în acelaşi timp autor, regizor şi actor al pieselor pe care le pune în scenă sub ochii colegilor din CL. Unii au renunţat deja să mai privească, alţii îşi iau notiţe. Nimeni, însă, nu ignoră ce spune Dimitriu. Iar ce a spus marţi, în plenul Consiliului, e imposibil de ignorat.
Dar asta se întâmpla hãt departe în timp, înainte de venirea primului trust strãin de presã, care, în opinia mea, a “nãscut” obiceiuri si tipologii de oameni pe care în cei treizeci de ani petrecuti sub Ceausescu nici nu mã gândeam cã pot exista vreodatã. Fiindcã, prin comparatie, activistii cei mai pãtrunsi de “abnegatie” ai lui Ceausescu s-au dovedit a fi doar palide figuri pe lângã proaspãta categorie cunoscutã acum sub numele de “deontologi”.
Scopul declarat: să nu fie goniţi investitorii pe perioada campaniei electorale.Ideea îi aparţine liderului Consiliului Judeţean, Marius Nicoară, “îngrijorat de ultimele evenimente”, cum ar fi refuzul Comisiei de Urbanism a Primăriei de a aviza extinderea Parcului Tetarom II, unde sălăşluieşte Emerson, dar şi “plângerea DNA în care a fost folosit în mod nefericit cuvântul Nokia”.
Numite însă de subsemnatul “domn Profesor”, “domn ex-Prefect” şi “domn President”. Doi democrat-liberali şi un liberal. Din ecuaţia jocului electoral clujean, în 2008 lipseşte cel de-al treilea actor politic important la scară naţională.
Emil Boc, care încã întârzie să-şi anunţe candidatura, dând naştere la tot felul de speculaţii care mai de care mai aberante, nu are decât o problemă de procent. Că va câştiga este absolut cert, rămâne de văzut dacă va câştiga cu 60, 65 sau 70% din primul tur. Probabil în cazul unor candidaţi puternici din partea PSD şi PNL la Primăria Cluj, Emil Boc ar fi putut fi cel mult dus în turul doi.
Un slogan populist, care s-a dovedit însă extrem de bine ales, fiind cel al câştigătorului. Un mesaj pentru mase cu un rezultat concludent în turul II al alegerilor de atunci. Acum discutăm însă de alegeri cu un singur tur la preşedinţia CJ, în care, cel puţin pe varianta promulgată de preşedinte, câştigătorul poate lua tot.
Ziarul nostru se profila a fi - aşa cum s-a şi dovedit mai apoi - cel mai bun din presa cotidianã clujeanã, dar a publica, sãptãmânã de sãptãmânã, textele unei personalitãţi de talie mondialã, aşa cum a demonstrat cã este d-sa, impunea, ne-am gândit noi, un anume risc.
Recomandări: