Cine nu are bătrâni să-şi cumpere, iar cine nu are intelectuali ar trebui să-i atragă în susţinerea ideilor şi programelor.
În calitate de cititor şi colaborator al ziarului “ZIUA de CLUJ”, am urmărit cu un interes deosebit jaloanele unui proiect jurnalistic ambiţios prezentat în două numere consecutive ale publicaţiei de către directorul său, Rareş Bogdan.
Am făcut recent o descoperire şocantă. Şi de când am făcut-o, mă simt tare bine. Am descoperit, în sfârşit, ce avem în comun noi, românii, cu ei, americanii.
Înainte de criza începută în 2008 trăiam, nu doar în Europa, sentimentul siguranţei. Ştiam că societatea a atins culmea dezvoltării, cel puţin sub aspectul expansiunii cunoaşterii şi sub cel al capacităţii tehnologice de a satisface nevoi elementare de consum şi de confort.
Teoretic, cele două instituţii ar fi putut să se constituie în două dintre elementele-cheie ale recâştigării încrederii în Justiţie. Din păcate, însă, orice model european se poate duce în România cu maximă uşurinţă spre grotesc.
Noaptea de Anul Nou a fost dominată de manelizarea televiziunilor.
Frământările din partidele româneşti sunt legate de modul în care aceste asociaţii ale societăţii civile se pregătesc să conducă statul peste cinci ani.
Felul în care partidul prezidenţial a înţeles să îşi manifeste bucuria post-electorală devine pe alocuri cel puţin ciudat dacă nu chiar periculos.
A stat retras, cuminte şi a urmărit totul cu mare atenţie, chiar mai mult.
Recomandări: