Cum trebuie să-și aleagă absolvenții de liceu specializarea la facultate

Cum trebuie să-și aleagă absolvenții de liceu specializarea la facultate
Chiar dacă au trecut cu brio de examenul de Bacalaureat, absolvenţii clasei a XII-a sunt puşi acum în faţa unei decizii importante, de care poate depinde o mare parte din viața lor profesională: ce facultate să aleagă.

Alegerea specializării pe care să o studieze, astfel încât aceasta să le reprezinte cel mai bine dorințele și aptitudinile, este pentru mulţi un motiv de stres. Nu sunt de ignorat nici presiunile interioare sau exterioare, precum dorinţa părinţilor, alegerile celor din cercul de prieteni, oportunităţile de carieră oferite după finalizarea facultăţii sau preferinţele personale.

Deşi toţi aceşti factori pot îngreuna decizia, viitorii studenţi sunt sfătuiţi de psihologi să aibă încredere în propriile instincte şi să aleagă ceea ce-i îndeamnă sufletul. În opinia specialiştilor tinerii sunt suficient de maturi încât să conștientizeze ce îşi doresc, ce le place şi ce carieră li se potrivește cel mai bine.

"Dacă părinţii impun copiilor o facultate, iar acesta nu se regăseşte în acel domeniu, riscă să înceapă acea facultate, s-o abandoneze pe parcurs, s-o termine dar să nu profeseze sau, în cea mai nefericită situaţie, să lucreze în acel domeniu, dar să trăiască eşec după eşec. Regăsim aici mulţi licenţiaţi de facultăţi care nu lucrează sau nu evoluează în acel domeniu. Pentru a cunoaşte succesul în carieră, este corect să lăsăm copilul să urmeze calea unde poate fi creativ, unde învaţă şi lucrează cu plăcere ca şi cum s-ar odihni. Veţi fi uimiţi de rezultate", este de părere psihologul Maria Verdi.

În același timp, specialistul consideră că visele unui tânăr în ceea ce privește specializarea la facultate sau, mai departe, cariera, apar de mici, iar un copil își construiește în tot acest timp un întreg sistem de valori care îl îndreaptă către o specializare sau alta.

"Admirăm pe cineva bun într-un domeniu, ne dorim să fim ca el. Fiecare copil are un personaj preferat, un model în viaţă. Unele modele sunt preluate din relaţia parentală, alte modele de la personaje ce şi-au pus amprenta în viaţa copilului. Aşa se structurează scenariul personal de viaţă. Personajele preferate din primii ani de viaţă devin modelele noastre de mai târziu.

Nu întâmplător, copii urmează cariera unui părinte sau a unei persoane influente. În alte situaţii, când copilul nu a perceput siguranţă, iubire în relaţia parentală, nu doreşte să continue pe aceeaşi cale. Când copilul şi-a aşteptat părintele acasă, iar el stătea multe ore la job, în mintea lui, locul de muncă al părintelui devine concurentul lui. Va evita acea meserie", afirmă Verdi.

Indiferent de situaţia în care se încadrează, tinerii sunt sfătuiţi să aleagă ceea ce le place. Admiterea la facultate în anul universitar 2015-2016 se desfăşoară în această perioadă. 

Comenteaza