Profesor UBB ales în forul de conducere al European Accounting Association

Profesor UBB ales în forul de conducere al European Accounting Association
Începând cu luna mai 2016, comunitatea cercetătorilor și cadrelor didactice din domeniul contabilităţii care sunt afiliaţi instituţiilor academice din România va fi reprezentată în forul de conducere al European Accounting Association (EAA) de către un cadru didactic al UBB.

Un cadru didactic al Facultăţii de Știinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, conf.univ.dr. Răzvan V. Mustaţă a fost desemnat pentru poziţia de Coordonator Naţional pentru România. Mandatul de 3 ani va începe imediat după Adunarea Generală a European Accounting Association din acest an, care va avea loc la Maastricht.

Această asociație reuneşte cadrele didactice şi cercetătorii din domeniul contabilităţii la nivelul Europei, stabilind o platformă reală pentru diseminarea rezultatelor cercetării contabile Europene, dar şi pentru dezvoltarea abilităţilor de cercetare şi predare a membrilor comunităţilor academice preocupaţi de sfera contabilităţii. De asemenea, EAA îşi propune să dezvolte relaţii cu alte asociaţii similare din spaţiul internaţional, respectiv autorităţi și instituţii publice abilitate să activeze în procesul de reglementare a domeniului contabilităţii.

Comenteaza