Sună clopoțelul! Peste 2,3 milioane de copii încep luni cursurile, mulți în clădiri vechi, fără apă şi cu toaleta în curte

Sună clopoțelul! Peste 2,3 milioane de copii încep luni cursurile, mulți în clădiri vechi, fără apă şi cu toaleta în curte
Mii de elevi încep luni noul an şcolar fără condiţii minime de igienă, în şcoli neautorizate, fără apă potabilă şi cu toalete în curte. În județul Cluj, 29 de obiective de învăţământ nu au primit autorizaţie sanitară de funcţionare din partea DSP pe motiv că au grup sanitar tip latrină, în curte.

"Din totalul de 653 de obiective din judeţul Cluj, sunt 29 de obiective care nu au primit autorizaţie de funcţionare din partea DSP motivul fiind existenţa grupului sanitar tip latrină. Aceste 29 de obiective sunt în sate cu număr mic de elevi, de pe raza a 20 de comune din judeţ", au spus sursele citate.

Primarul comunei Căpuşu Mare, Gheorghe Iancu, a declarat că şcoala din satul Dângăul Mare, cu clasele I - IV, are latrină, dar urmează să fie amenajată o toaletă în incinta unităţii.

"Directoarea şcolii ar trebui să se ocupe de rezolvarea problemei, are şi bani, pentru că ce depindea de Primărie am făcut. Am achizionat şi instalat un bazin vidanjabil cu o capacitate de 15 metri cubi, iar la câţi elevi sunt ar putea funcţiona câţiva ani buni. Este apă în incinta şcolii, trebuiau doar racordurile la bazin şi amenajată o toaletă. Dar directoarea a preferat anul trecut să betoneze o parcare din faţa şcolii din centrul de comună, care a costat 60.000 de lei, în loc să amenajeze o toaletă în şcoala din Dângăul Mare. Acestea sunt priorităţile unui gospodar?", a spus Iancu.

Edilul a atras atenţia asupra pericolului la care sunt expuşi cei 7 elevi ai şcolii din Dângăul Mare care folosesc latrina din curte.

"Aceasta nu corespunde din punct de vedere al siguranţei copiilor, nu numai de igienă. Este o toaletă în care pot să cadă oricând copiii, mai ales că sunt din clase mici", a avertizat primarul.

Şi în satul Ciubăncuţa, comuna Recea Cristur, şcoala cu clasele I - IV funcţionează cu latrină în curte, din cauza "birocraţiei", aici învăţând 20 de elevi. Primarul Laurian Rus speră ca situaţia să se remedieze în câteva luni.

"Avem câştigată licitaţia pentru reabilitarea şcolii din Ciubăncuţa, dar birocraţie ne omoară, aşteptăm după 8 avize pentru a putea obţine autorizaţia de construire. Bani avem, apă avem din surse proprii, bazine cu fântâni de suprafaţă, proiectul prevede şi construirea unei toalete în şcoală. Sperăm ca în două săptămâni să ne apucăm de lucru şi estimăm că lucrările vor dura câteva luni, dar până atunci elevii merg la latrină", a spus Rus.

Potrivit reprezentanţiilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj, în mediul urban sunt 375 obiective din care 367 (98%) autorizate sanitar și 8 obiective (2%), fără autorizaţie sanitară. În mediul rural din 278 obiective, dispun de autorizaţie sanitară 191 (68,7%), iar fără autorizaţie sanitară sunt în evidență 87 (31,3% )unități. Motivele cele mai frecvente ale neautorizării în mediul rural sunt lipsa apa curentă, apa este nepotabilă sau grup sanitar necorespunzător.

"Specificăm că nu este în discuţie afectarea începerii anului şcolar în vreo unitate şcolară şi că majoritatea obiectivelor neautorizate sunt în sate cu populaţie şcolară redusă unde funcţionează nivel preşcolar şi nivel primar, în virtutea asigurării educaţiei timpurii cât mai aproape de domiciliu. Astfel, în total, nu este afectată mai mult de 2,5% din populaţia şcolară din judeţ", transmit reprezentanţii ISJ Cluj.

De asemenea, în Cluj există și 17 clădiri în care funcționează unități de învățământ care nu au autorizație de securitate la incendiu.

 

 

 

Comenteaza