Update Video 20% din taxele clujenilor merg către educaţie: burse, transport gratuit, ajutor pentru copii nevoiaşi

20% din taxele clujenilor merg către educaţie:  burse, transport gratuit, ajutor pentru copii nevoiaşi

Elevii clujeni cu performanțe deosebite au fost premiați, miercuri seara, în cadrul celei de a zecea ediții a Galei de excelență ,,10 pentru Cluj’’, organizată de Primăria Cluj-Napoca.

Gala de Excelenţă „10 pentru Cluj” a avut loc miercuri, 12 decembrie, la Casa de Cultură a Studenţilor. Peste 300 de elevi cu vârste cuprinse între 3-18 ani au fost recompensaţi cu premii, diplome şi trofee pentru performanţele excepţionale obţinute în domeniul educaţiei, sportului sau pentru implicarea în comunitate. 

"Am avut plăcerea să fiu alături de cei aproape 500 de elevi, profesori și părinți, care au participat azi la ediția aniversară a galei. Am transmis, în numele clujenilor, un mesaj de sincere felicitări pentru acești tineri și copii remarcabili. De asemenea, mulțumim părinților și profesorilor pentru încrederea pe care au acordat-o an de an Primăriei Cluj-Napoca și partenerilor noștri din mediul cultural, universitar, privat si non-guvernamental, în proiectul ,,10 pentru Cluj’’", a declarat primarul Clujului, Emil Boc. 

Valoarea cumulată a premiilor se ridică la peste 40.000 lei.

Prichindeii Cetăţii

Dobocan Maria de la Grădinița „Sf. Stelian”

Ungurean Alecsandru Ștefan de la Grădiniţa „Universul Copiilor”

Mocan Irina de la Grădiniţa Grădinița „Albă ca Zăpada”

Trupa de majorete „HAPPY” de la Clubul Sportiv „Voinţa”

Urian Irina Andreea de la Grădinița „Licurici”

Karczag Ștefania de la Grădinița „Așchiuță”

Buta Ștefan de la Grădiniţa „Așchiuță”

Pop Ayna-Irina de la Grădiniţa „Așchiuță”

Kiss Orsolya Reka de la Grădiniţa „Așchiuță”

Jasko Helga Karola de la Grădiniţa „Așchiuță”

Szalma Dora Tamara de la Grădiniţa „Așchiuță”

Kis Mark Hunor de la Grădiniţa „Așchiuță”

Elevul Anului

Hossu Paul-Horea de la Liceul Teoretic „Gheorghe Șincai”

Pintea Alexandru de la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă”

Profesorul Anului

Bertea Ilie-Mircea de la Colegiul Național Pedagogic „Gheorghe Lazăr”

Ambasador pentru Cluj

Gornescu-Cătinaş Ryanna Carina Andreea de la Liceul de coregrafie și artă dramatică „Octavian Stroia” (ciclul primar)

Sorlea Iulia Alexandra de la Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță” (ciclul gimnazial)

Pop Mira de la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” (ciclul liceal)

Euroscola Barițiu 2017-2018 de la Colegiul Naţional „George Bariţiu” (ciclul liceal)

Social

Grupul „Recupart” de la Școala gimnazială „Iuliu Hațieganu” (ciclul primar)

Echipei de Service „Learning” de la Transylvania College (ciclul gimnazial)

Moldovan Anda-Iulia de la Colegiul Național Pedagogic „Gheorghe Lazăr” (ciclul liceal)

Novăcescu Dana-Patricia de la Colegiul Național „George Coșbuc” (ciclul liceal)

Arte, ansambluri

Corului Gimnazial al Colegiului de Muzică Sigismund Toduţă” (ciclul gimnazial)

Grupul „Ursuleţii MIMO” de la Liceul de Coregrafie şi Artă Dramatică „Octavian Stroia” (ciclul liceal)

Arte, individual

Moldovan-Maniu Victor-Ştefan de la Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță” (ciclul primar)

Cuşmir Filip Cristian de la Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță” (ciclul gimnazial)

Iacob Iulia-Daria de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” (ciclul liceal)

Sport de echipă

ASC DELTA MMA (ciclul primar)

Trupa de majorete „Magic” de la Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu” (ciclul gimnazial)

Dulf Evelin-Henrietta şi Gabor Cătălin-Andrei de la Liceul Teoretic „Báthory István” (ciclul liceal)

Sport, individual

Ferenţiu Mara Ioana de la Școala gimnazială „Ioan Bob” (ciclul primar)

Sabău Lorena de la Liceul Teoretic ELF, legitimată la CS Politehnica Cluj-Napoca (ciclul gimnazial)

Chisăliţă Diana de la Transylvania College (ciclul liceal)

Nedelcu Ştefana-Elena de la Colegiul Naţional „George Bariţiu” (ciclul liceal)

Ştiinţe

Chira Alexandru Marius de la Școala gimnazială „Ioan Bob” (ciclul primar)

Harambaş Diana-Maria de la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” (ciclul gimnazial)

Ile George-Daniel de la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” (ciclul liceal)

IT

Lăuran David-Andrei de la Şcoala Gimnazială „Horea” (ciclul gimnazial)

Echipei ITECH de la Liceul Teoretic „Avram Iancu” (ciclul liceal)

MEDIU

Grupul Recupart de la Şcoala Gimnazială „Iuliu Haţieganu” (ciclul gimnazial)

Grupul elevilor de la Colegiul Tehnic „Napoca” (ciclul liceal)

INOVAŢIE

Grupul „Pertinent în comunitate” de la Școala Gimnazială „Niculae Titulescu” (ciclul gimnazial)

Grupul elevilor de la Colegiul Tehnic „Napoca” (ciclul liceal)

Grupul C.A.P.A.C. de la Liceul Teoretic „Avram Iancu” (ciclul liceal)

CLUJ 100

Pop David Patrik de la Liceul Teoretic „Avram Iancu” (ciclul primar)

Grupul de 30 elevi de la Şcoala Gimnazială „Emil Isac” (ciclul gimnazial)

Grupul elevilor de la Colegiul Tehnic „Napoca” (ciclul liceal)

20% din taxele și impozitele locale plătite de clujeni merg către educație

Primăria susține elevii din municipiu atât prin investiții în modernizarea și dotarea școlilor - spre exemplu, în 2018 au fost dotate cu calculatoare și table interactive 45 scoli si 8 gradinițe, cât și prin politici publice destinate dezvoltării învățământului preuniversitar.

În ceea ce privește politicile educaționale, Primăria Cluj-Napoca acordă burse pentru toți elevii care au media min. 8,50 și nota 10 la purtare. În acest an școlar, peste 30.000 de burse au fost oferite în cele două semestre.

Totodată, elevii clujeni beneficiază de facilități la transportul în comun, precum transport public gratuit pentru a merge la școală sau activități extra-curiculare, sau programe personalizate de transport. Spre exemplu, peste 10.000 de elevi au beneficiat în primele 45 de zile de programul "Autobuze școlare cu circuit închis", proiect inițiat și votat de cetățeni în cadrul procesului Bugetare participativă.

De asemenea, primăria oferă sprijin elevilor care provin din familii cu venit scăzut și urmărim să dezvoltăm programe precum "Școală după școală" și alte proiecte cu impact semnificativ asupra elevilor.

 

Comenteaza