Andronescu mai introduce două testări în şcoli. Ce spune despre Evaluarea Naţională şi BAC

Andronescu mai introduce două testări în şcoli. Ce spune despre Evaluarea Naţională şi BAC

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a spus, miercuri, că, pentru a stimula învăţarea continuă, ia în calcul introducerea simulărilor şi la clasele a VII-a şi a XI-a.

Ecaterina Andronescu a spus miercuri, la Antena 3, că ia în calcul introducerea simulărilor şi la clasele a VII-a şi a XI-a.

"Ne gândim să introducem simularea la clasa a VII-a, la clasa a XI-a, să avem o învăţare continuă, să nu avem eşec la examen", a afirmat Andronescu.

Ministerul Educației a decis, joi, în cadrul ședinței Comisiei de Dialog Social, care se desfășoară cu participarea sindicatelor, reprezentanților părinților și ai elevilor, că simulările de Evaluare Națională și Bacalaureat 2019 vor fi susținute în luna martie și vor fi organizate și pentru elevii de clasele a VII-a și a XI-a, au declarat pentru Edupedu.ro surse apropiate discuțiilor.

Calendar Simulare Evaluarea Națională 2019 – clasa a VII-a și clasa a VIII-a

11 martie 2019 Limba şi literatura română – probă scrisă
12 martie 2019 Matematică – probă scrisă
13 martie 2019 Limba şi literatura maternă – probă scrisă
22 martie 2019 Afișarea rezultatelor

Calendar Simulare BAC 2019 – clasa a XI-a și clasa a XII-a

18 martie 2019 Limba şi literatura română – probă scrisă
19 martie 2019 Limba şi literatura maternă – probă scrisă
20 martie 2019 Proba obligatorie a profilului – probă scrisă

Ministrul Educaţiei a mai spus, miercuri, la Antena 3, că nu se schimbă nimic anul acesta în ceea ce priveşte modalitatea de susţinere a Evaluării Naţionale şi a Bacalaureatului.

"Nu vorbim despre modificarea examenelor naţionale. Acestea se stabilesc la începutul anului prin ordin de ministru şi nu le schimbă nimeni pe parcursul anului şcolar. Asta ar însemna să bulversăm şcoala. Ca urmare, spun din start, elevii de clasa a VIII-a vor da Evaluarea Naţională aşa cum le-a fost anunţat examenul la începutul anului şcolar şi vor susţine examenul de Bacalaureat aşa cum le-a fost anunţat la începutul anului şcolar", a subliniat Andronescu.

Ea a adăugat că orice idee care apare cu scopul de a perfecţiona sistemul educaţional trebuie să fie dezbătută public.

"Cred că orice idee care apare cu scopul de a perfecţiona perfomanţa sistemului de învăţământ trebuie să fie mai întâi dezbătută public în Comisia de Dialog Social, o punem pe site, primim observaţii, ţinem seama de ele şi, după aceea, luăm decizia. Nu cred că trebuie să inflamăm lumea, să ajungem să speriem lumea că schimbăm examenele în timpul anului şcolar, ceea ce nu vom face, spun răspicat. Aducem în dezbaterea publică idei pentru viitor. Nu vorbim de anul acesta. Avem simulări la clasele care au examen - clasa a VIII-a şi clasa a XII-a. Aceste simulări au fost în fiecare an în primăvară, în semestrul doi. Vorbim de luna martie", a explicat ministrul Educaţiei.

Comenteaza