Anisie: Avem în vedere trei scenarii pentru reluarea cursurilor

Anisie: Avem în vedere trei scenarii pentru reluarea cursurilor

Ministrul Educației, Monica Anisie, spune că ministerul are în vedere trei scenarii pentru reluarea cursurilor și a precizat că decizia finală ar urma să fie luată cât mai repede, după consultarea cu Ministerul Sănătății.

„În spațiul public au fost menționate aceste scenarii. Avem în vedere să reluăm cursurile în mod clasic însă cu respectarea strictă a unor măsuri. Există un alt scenariu, hibrid, când unii vor fi în sala de clasă și ceilalți de acasă, urmând să facă o rotație în săptămânile următoare și în ultimul scenariu am prevăzut situația în care să învâțăm online, dar numai în cazul în care situația epidemiologică o va impune”, a declarat ministrul Educației, la Digi24.

Anisie a spus că în perioada următoare vor exista discuții cu Minsterul Sănătății care a transmis deja un ghid pentru întoarcerea copiilor în clase, însă sunt definitivate măsurile.

„Nu știm când ne putem pronunța pe aceste scenarii, dar trebuie să facem acest lucru cât mai repede pentru a se putea pregăti și autoritățile locale”, a mai declarat Monica Anisie.

Comenteaza