ANOSR cere politicienilor să revină asupra tăierii reducerilor la tren pentru studenți: „Produce efecte negative”
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 12:05
- Educaţie
- Ascultă știrea
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România solicită membrilor Comisiei pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor abrogarea articolului de lege care limitează reducerea acordată studenților la transportul feroviar.
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România a solicitat membrilor Comisiei pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor, în cadrul ședinței de luni, 16 februarie, înaintarea unui amendament prin care să fie abrogat abrogarea articolului din Legea 141/2025 privind transportul feroviar al studenţilor.
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România transmite că a solicitat, încă de la publicarea în forma de proiect a legii menționate mai sus, excluderea prevederilor referitoare la bursele şi transportul studenţilor.
„După adoptarea legii în forma sa iniţială, ANOSR a înaintat adrese către membrii Guvernului României, ai Parlamentului României şi către liderii partidelor politice, solicitând alocarea unui fond de burse şi protecţie socială raportat la nevoile reale ale studenţilor, precum şi abrogarea art. XXXV din Legea nr. 141/2025, care prevede acordarea reducerii de 90% a studenţilor pentru transportul feroviar doar pentru ruta domiciliu - centrul universitar unde aceştia studiază” - arată ANOSR într-un comunicat.
Printre alte demersuri, odată cu aprobarea fondurilor de 60 de milioane de euro pentru suplimentarea burselor studenţilor, ANOSR a militat constant pentru urgentarea acordării acestora, dar şi împotriva scăderii fondului Ministerului Educaţiei şi Cercetării, respingând ideea de diminuare a finanţării instituţiilor de învăţământ superior, precizează sursa citată.
În continuarea „demersurilor constante” pentru „protejarea finanţării educaţiei şi pentru un sprijin real acordat studenţilor”, ANOSR solicită membrilor Comisiei pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor să emită un aviz nefavorabil proiectelor de acte normative pentru legile bugetului de stat care vor avea în componenţă diminuarea bugetului Ministerului Educaţiei şi Cercetării faţă de anul anterior, întrucât orice reduceri în acest domeniu vor avea „un impact negativ direct” asupra studenţilor, generând creşteri ale taxelor de şcolarizare, având deja exemple de universităţi care au adoptat sau au anunţat asemenea măsuri.
ANOSR a demonstrat că „economia” realizată de Guvernul României prin impunerea acestei limitări a dreptului studenţilor este de numai 0,0021% din cheltuielile bugetului de stat. De asemenea, ANOSR a prezentat argumentele pentru care este necesară revenirea la reducerea de 90% pentru transportul feroviar al studenţilor pe toate rutele, în sprijinul dezvoltării profesionale şi personale a acestora şi facilitându-le mobilitatea pentru diverse activităţi.
„Limitarea transportului studenţilor produce efecte negative asupra dezvoltării profesionale şi personale a acestora, deoarece acest drept este folosit pentru participarea studenţilor la stagii de internship şi de practică, schimburi de experienţă sau oportunităţi de învăţare non-formală desfăşurate în alte localităţi faţă de centrul universitar în care aceştia studiază, precum şi pentru participarea la diverse manifestări artistice, culturale, sportive sau ştiinţifice, organizate în diferite oraşe”, afirmă sursa citată.
Conform ANOSR, în anul 2025, statul a cheltuit cu doar 14 milioane lei mai puţin decât în anul 2024 pentru contravaloarea călătoriilor studenţilor, reducând cheltuielile din bugetul de stat cu doar 0,0021%.
Aşadar, ipoteza Guvernului României, în baza căreia s-a adoptat această decizie, nu a fost validată, deoarece marea parte a costurilor o reprezintă deplasările centru universitar - domiciliu, iar singurele lucruri generate de această măsură fiind impedimentele în privinţa mobilităţii studenţilor pentru activităţile necesare formării acestora, complementare procesului didactic”, menţionează ANOSR.
Datele menţionate anterior au fost furnizate de către Autoritatea pentru Reforma Feroviară (ARF), în baza Legii 544/2001 privind accesul la informaţiile de interes public, la solicitarea ANOSR.
Aşadar, ANOSR solicită membrilor Comisiei pentru învăţământ din Camera Deputaţilor abrogarea prevederilor art. XXXV din Legea nr. 141/2025 - care derogă aplicarea art. 128 din Legea învăţământului superior nr. 199/2023 pentru anul 2026 şi care limitează dreptul studenţilor la transportul feroviar şi avizarea nefavorabilă a proiectelor legilor bugetului de stat, în cazul în care Ministerului Educaţiei şi Cercetării îi va fi propus un buget mai mic decât execuţia pe anul anterior, se mai arată în comunicatul alianței.











