BAC 2014. Subiectele la română, "surpriză" pentru elevii clujeni
- Scris de Ziua de Cluj
- 30 Iun 2014, 14:12
- Educaţie
- Ascultă știrea

La fel ca anul trecut, toţi elevii au avut de scris un eseu pe baza unei poezii învăţate la clasă.
"Nu mă aşteptam să ne pice Eminescu, pentru că a mai fost şi anul trecut. M-am pregătit un pic mai mult la celelalte şi la poezie mai puţin, cu toate că nu se ştie niciodată ce poate să vină, dar nu mă aşteptam şi nici nu voiam. Cred că o să iau în jur de 7,00. Am început pregătirea cu vreo trei luni înainte da tot am avut emoţii mari", a spus o elevă care a susţinut examenul de bacalaureat la Colegiul Naţional Emil Racoviţă.
Au fost şi elevi care nu au pregătit deloc poezia, bazându-se pe faptul că "a picat deja anul trecut".
"Nu m-am gândit că o să fie poezie şi mi-am învăţat celelalte, basmul, comedia... Am scris, totuşi, ceva şi la poezie şi de trecut oricum o să trec, dar mi se pare nasol să fie poezie trei ani la rând", a spus un elev de la profilul real.
"Am avut puţine emoţii că eram foarte stresată ce subiect o să fie, dar după ce s-au împărţit subiectele şi am văzut, m-am adunat să zic aşa. Nu ne aşteptam să fie subiectul trei Mihai Eminescu, dar sper că o să fie bine. Cred că iau în jur de 8,00, ceea ce-i destul de OK. Vreau să merg la Facultatea de Psihologie mai departe", a afirmat o altă elevă.
Aproape 144.000 de elevi de clasa a XII-a au început probele scrise de la Bac 2014. Elevii au primit două tipuri de subiecte - Română profil real şi tehnologic şi Română profil uman şi Pedagogic. La Cluj, la examen s-au înscris 4.648 de elevi, din care 3.951 din generaţia curentă.
Afişarea rezultatelor la examene se va face în data de 7 iulie, până la ora 12:00, şi, în aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţii, între orele 12:00 şi 16:00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 11 iulie.
BAC 2014. Vezi subiectele la limba română