Boc, la masă cu comisari europeni și un laureat al premiului Nobel

Boc, la masă cu comisari europeni și un laureat al premiului Nobel

Primarul Clujului a participat la Conferința ministerială „Investiția în educație”, care a adus la masa dezbaterii reprezentanți politici, ai administrației și ai domeniului educațional, printre care Joseph. E Stiglitz, laureat al premiului Nobel și fost economist șef al Băncii Mondiale, Margaritis Schinas, vicepreședintele Comisiei Europene pentru promovarea stilului de viață european, Stefania GIannini, director general adjunct pentru educație al UNESCO și Mariya Gabriel, Comisarul European pentru Educație, Inovare, Cultură și Tineret.

''În cadrul dezbaterii „Care ar trebui să fie strategia Europeană pentru investiții de calitate în educație?” am subliniat că educația este o investiție curentă cu beneficii pe termen lung. În acest sens, corelarea politicilor publice locale cu cele naționale și europene trebuie să fie o prioritate pentru statele membre. Pe lângă investiția în infrastructură educațională, aceste politici publice de creștere a calității procesului educațional sunt necesare pentru a transforma fenomenul de „brain drain” în „brain gain”, iar mai apoi în „brain circulation”.

Toți cetățenii Uniunii Europene sunt liberi să circule în statele membre, însă circulația nu ar trebui să fie condiționată de condițiile economice sau sociale din acel stat. Astfel, educația devine principala noastră șansă la un viitor mai bun, mai sănătos și mai sigur pentru copiii noștri", a declarat Boc.

La dezbatere au participat:
- Teresa Czerwińska, Banca Europeană de Investiții, vicepreședinte pentru educație
- Michaela Šojdrová, Parlamentul European, membru al Comisiei pentru cultură și educație
- Li Andersson, Ministrul Educației în Finlanda
- Simona Kustec, Ministrul Educației, Cercetării și Sportului în Slovenia
- Jean-Michel Blanquer, Ministrul Educației Naționale, Tineretului și Sportului în Franța

Comenteaza