Calendarul probelor de aptitudini pentru admiterea la liceu

Calendarul probelor de aptitudini pentru admiterea la liceu

Calendarul privind organizarea și desfășurarea probelor de aptitudini, din cadrul admiterii în învățământul liceal de stat, pentru anul școlar 2020-2021

În conformitate cu ordinul de ministru, nr. 4.317/2020, prin care a fost aprobat Calendarul actualizat al organizării și desfășurării admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2020-2021, în perioada 2-19 iunie 2020 elevii claselor a VIII-a, din sistemul de învățământ preuniversitar din județul Cluj pot opta pentru înscrierea și susținerea probelor de aptitudini din cadrul examenului de admitere în liceele vocaționale, pentru profilul artistic, pedagogic, teologic, militar, sportiv și waldorf, cu specilizările aferente.

În contextul epidemiologic actual, în toate unitățile de învățământ din județul Cluj, în perioada 29 mai-3 iunie 2020 se vor desfășura, prin intermediul mijloacelor electronice, ședințele și activitățile de îndrumare și consiliere a părinților și a elevilor claselor a VIII-a, pentru prezentarea calendarului și a metodologiei de admitere, precum și a specificului probelor de aptitudini pentru admiterea în liceele vocaționale din județul Cluj.

Admiterea candidaților în liceele clujene cu specific vocațional este condiționată de susținerea probei de aptitudini, în profilul liceului, ținând cont de specializările unității de învățământ pentru care elevii pot să opteze.

În perioada 2-5 iunie 2020 toți elevii claselor a VIII-a interesați să urmeze cursurile unui liceu vocațional din județul Cluj se pot înscrie direct la unitățile de învățământ liceal/ gimnazial sau prin mijloace electronice de comunicare, în vederea susținerii probelor de aptitudini/echivalarea probelor de aptitudini, în perioada 9-12 iunie 2020, conform prevederilor Anexei 3, la prezenta metodologie de admitere.

Probele de aptitudini organizate pentru admiterea în liceele vocaționale vor fi apreciate astfel:

·Pentru profilurile artistic, sportiv, teologic și pentru specializarea filologie -liceul Waldorf- aprecierea probelor de aptitudini se face prin note.

·Pentru profilul pedagogic, aprecierea probelor de aptitudini se face pe bază calificativelor admis/respins.

Comunicarea rezultatelor la probele de aptitudini va avea loc pe data de 12 iunie 2020.

Toate informațiile și detaliile cu privire la specificul fiecarei probe în parte, din cadrul admiterii în liceele vocaționale din județul Cluj, precum și broșura de admitere 2020, sunt disponibile și pot fi consultate pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Cluj

Comenteaza