Când se depun dosarele pentru confirmarea repartizării la liceu. Actele necesare
- Scris de Ziua de Cluj
- 25 Iul 2024, 13:07
- Educaţie
- Ascultă știrea
Prima etapă de admitere la liceu 2024 s-a încheiat, iar elevii admiși trebuie să depună dosarele de înscriere la unităţile de învățământ liceal la care au fost repartizați.
Depunerea dosarelor de înscriere, adică confirmarea pe locul repartizat la liceu, se face începând de joi, 25 iulie, până marți, 30 iulie, în funcție de programul de lucru comunicat de fiecare liceu în parte.
Înscrierea la licee a candidaţilor declaraţi admişi în urma repartizării computerizate se efectuează pe baza următoarelor acte:
- cererea de înscriere (se descarcă de pe site-ul liceului/se ridică de la Comisia de înscrierea a liceului);
- cartea de identitate (dacă este cazul) și certificatul de naștere – copie după ambele și te prezinţi la înscriere cu documente în original);
- adeverinţă cu notele şi media generală obţinute la Evaluarea Naţională, în original – clasa a VIII-a – se obține de la școala de pe care ai absolvit-o;
- foaia matricolă pentru clasele V – VIII (cu calculul mediei generale), în original – se obține de la școala de pe care ai absolvit-o;
- fișa medicală, în original – se obține de la școala pe care ai absolvit-o sau de la medicul de familie, care conține și lista vaccinurilor administrate elevului, potrivit mai multor medici consultați de Edupedu.ro.
Elevii cu cerințe educaționale speciale, CES, depun și certificatul de orientare școlară și profesională și elevii romi depun recomandarea de apartenență la etnia romă.