Cîmpeanu: Strategia aceea de educaţie parentală lansată în 2018 era binevenită, nu ştiu de ce am oprit-o. E nevoie de educaţie sexuală în școli

Cîmpeanu: Strategia aceea de educaţie parentală lansată în 2018 era binevenită, nu ştiu de ce am oprit-o. E nevoie de educaţie sexuală în școli
| Foto: Edupedu.ro

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, spune că este nevoie de educație sexuală în școli și că problema poate fi tranşată cu "înţelepciune şi cunoscând realităţile".

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

Ministrul a dat ca exemplu comunităţile în care părinţii şi copiii ajung să locuiască într-o singură cameră şi unde lacunele privind educaţia sexuală apar atât la minori, cât şi la adulţi.

"Se poate tranşa cu înţelepciune şi cunoscând, mai cu seamă, realităţile. Am primit înainte să intru în emisiune un mesaj de la o învăţătoare din Sibiu, care îmi spunea cam cum se întâmplă lucrurile în realitate în acel mediu în care mai toţi elevii pe care îi are dorm în aceeaşi cameră cu părinţii, cu fraţii lor. (...) Acolo avem într-adevăr acele mame extrem de tinere, acolo avem o lipsă de educaţie sexuală atât la nivelul elevilor, dar şi la nivelul părinţilor, pentru că, am spus, strategia aceea de educaţie parentală, lansată în anul 2018, era binevenită, nu ştiu de ce am oprit-o. Deci, este nevoie de educaţie sexuală", a declarat joi seara ministrul Educaţiei, la B1 TV.

Potrivit Agerpres, ministrul a adăugat că este familiarizat cu programa opţionalului de educaţie sanitară, despre care spune că "are toate acele lucruri necesare", dar că nu este convins că acesta este predat în mod corespunzător.

"Nu are rost să mai încercăm să mascăm lucrurile care sunt evidente, că, am văzut, a venit pandemia, le-a pus în lumina reflectoarelor pe toate acele probleme cronice pe care am încercat să le cosmetizăm şi am văzut dintr-o dată şi mai mult cât de grave sunt. N-are rost să mascăm acele probleme. Programa pentru educaţie sanitară credeţi-mă că o cunosc şi, într-adevăr, ea are toate acele lucruri necesare. A fost surprinzător chiar şi pentru mine, atunci când am analizat problema şi am ajuns la clasa a XI-a, am zis wow, deci acolo este chiar totul. Doar că este o disciplină opţională, care se numeşte altfel, care este făcută de 3-4-5-6% dintre elevi, optează pentru acea disciplină, şi care nu sunt absolut sigur că se face în toate şcolile aşa cum ar trebui să se facă de către profesori", a mai spus Sorin Cîmpeanu. 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza