Cluj Arena, stadion polivalent! Va găzdui cursuri UBB

Cluj Arena, stadion polivalent!  Va găzdui cursuri UBB
| Foto: Facebook.com/cjcluj

Stadionul Cluj Arena și-a diversificat din această toamnă sfera de activități pe care le găzduiește, devenind locul de desfășurare a unor activități didactice susținute de Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității ”Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca.

Astfel, timp de trei zile pe săptămână, amfiteatrul din incinta Stadionului Cluj Arena va găzdui cursurile susținute de cadrele didactice ale Facultății de Psihologie a UBB Cluj.

Ne bucurăm că am reușit să materializăm un nou parteneriat cu mediul academic clujean. Începând chiar de azi, amfiteatrul stadionului este gazda cursurilor acestei facultăți clujene de renume. Cluj Arena este un obiectiv construit din bani publici, fiind deschis tuturor propunerilor de închiriere și folosință a spațiilor sale, atâta timp cât acestea aduc beneficii importante unui număr cât mai mare de oameni.

Fie că este vorba de evenimente sportive, muzicale, educative sau culturale, Cluj Arena reprezintă o opțiune solidă atât din perspectiva spațiilor generoase, cât și a poziționării, a locurilor de parcare disponibile sau a tarifelor impuse chiriașilor”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe. 

Sala de conferințe a stadionului-emblemă a județului Cluj are o capacitate de 220 de locuri, configurația spațiului fiind ideală pentru desfășurarea de evenimente cu un număr mare de participanți: conferințe, training-uri, congrese, seminarii, etc. Sala este dotată cu microfoane fixe și mobile, videoproiector, ecran de proiecție, sistem de sunet performant, etc.

Comenteaza