Clujul își prezintă oferta universitară la un târg internațional

Clujul își prezintă oferta universitară la un târg internațional

100 de universităţi şi instituţii educaţionale din 12 ţări îşi vor prezenta oferta la un târg de profil care are loc în patru oraşe din România. Universitatea Babeș-Bolyai se numără printre instituțiile cu stand.

The Romanian International University (RIUF) a început în weekend, durează până la finalul lunii și are loc, pe rând, în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Constanţa. Vizitatorii pot afla de la echipele universităţilor prezente şi de la studenţii lor informaţiile de care au nevoie pentru a lua o decizie în ceea ce priveşte parcursul lor educaţional.

Tot acolo ei pot să descopere peste 20 de universităţi aflate în top 100 mondial, conform Rador. Vor fi şi instituţii de învăţământ româneşti precum Universitatea Bucureşti, Politehnica, Academia de Ştiinte Economice, sau UBB.

Anual 23.000 de elevi, studenți, profesori și părinți vin să discute cu reprezentanții universităților internaționale și din țară despre cele mai bune programe de studiu, burse și facilități în campus, la RIUF. În 14 ani, cel mai important eveniment educațional din Europa de Sud-Est a avut 600 de voluntari.

Chiria în Olanda, până la 500 de euro

În Olanda, chiria pentru un student variază între 230 și 500 de euro, în funcție de condiții, un bilet de autobuz este cel mult 3 euro, iar prețurile produselor alimentare sunt relativ mici. Țara din Benelux oferă multe posibilități de recreere: o bicicletă costă maximum 80 de euro și o se poate parca oriunde, o ieșire în oraș costă în medie 10 euro, iar un bilet la film, 6 euro.

Comenteaza