Competiţia "Hexagonul Facultăților de Drept", găzduită în acest an la Cluj

Competiţia
Competiția tradițională „Hexagonul Facultăților de Drept”, a cărei baze au fost puse în 1971, este găzduită în aceste zile de Universitatea Babeş-Bolyai (UBB).

Concursul aduce împreună de miercuri până vineri peste 130 de studenţi şi 30 de cadre didactice de la cele şase facultăți de drept din țară, alături de care va participa, cu statut de invitat special, Facultatea de Drept a Universităţii de Stat din Chişinău. 

"Continuând tradiția, inaugurată în 1971, a "Triunghiularului" și apoi a "Patrulaterului", "Hexagonul" reunește facultățile de drept de stat tradiționale, de la București, Cluj, Iași şi Sibiu, la care s-au adăugat mai tinerele instituții de învățământ superior juridic din Craiova și Timișoara, create după 1990", a precizat conducerea UBB. 

Colaborarea în cadrul competiţiei se concretizează prin coordonarea planurilor de învățământ şi colaborarea pentru redactarea de articole, cursuri, tratate, organizarea de conferințe şi sesiuni științifice.

Unul dintre principalele puncte de pe agenda evenimentului academic este concursul studențesc anual, găzduit prin rotație de una dintre facultățile membre, care constă în probe științifice, de drept civil, drept penal şi drept constituțional, și probe sportive, de șah, fotbal băieți, baschet fete și tenis de masă.

Aceste probe se vor desfășura joi şi vineri la sediul Facultății de Drept și în parcul Iuliu Hațieganu.

Comenteaza